Ieri, la Grupul Scolar Industrial „Nicolae Iorga”, din Negresti, a fost lansat proiectul „Scoal dup scoal – o sans pentru fiecare”, obtinut de liceu n cadrul „Granturilor pentru scoli n dificultate”. La eveniment au participat profesori si reprezentanti ai autorittilor locale, printer care Constantin Manea, din partea Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui, Anda Bichinet, de la Biblioteca orseneasc Negresti), si Dan Pavel, din partea Politiei Negresti. Scopurile activittilor din proiect constau n dezvoltarea unor servicii sociale diversificate de evaluare, informare si consiliere, oferirea de sprijin elevilor n efectuarea temelor, precum si n crearea unui confort psihic care s compenseze, ntr-o ct mai mare msur, lipsa printilor. Grupul-tint este reprezentat de 30 de elevi ntre 15 si 18 ani, ai cror printi sunt plecati n strintate, si 10 elevi din familii cu printi aflati n somaj. Proiectul se deruleaz n perioada martie-octombrie 2011, echipa de proiect fiind format din prof. Mioara Vieru, coordonator, sI profesorii Doinita Mihai, Mihaela Dasclu, Iuliana Cotae si Cristina Iharov.











Aceste proiecte privind copiii de romi sunt foarte bine venite. Profesorii care se ocupa de punerea in practica a proiectelor nu au insa nici un avantaj. Munca este de cele mai multe orivoluntara caci baii care se cuvin pentru munca prestata nu prea ajung la cei care muncesc. Plata lunara pentru orele efectuate intarzie cu lunile sau nu vin de loc. Ne intrebam daca si cei din ANR – coordonatori de proiect nu-si primesc salariile la timp. Din aceasta cauza cadrele didactice isi pierd increderea in aceste proiecte. Unii muincesc iar altii profita de pe urma muncii celor care pun in aplicare proiectele pentru copiii de romi. Asta este situatia.
Aceste asa zise proiecte inghit si putinii bani existenti in invatamant, unele cadre didactice cheltuie lunar aproape jumatate din salariu pe naveta iar guvernantii nu percep astfel de semnale, decat atunci cand vor apela la prestatiile femeilor de serviciu din scoli pentru orele de fizica, chimie si matematica!
Comentariile sunt închise.