Profesorii brldeni pot rsufla linistiti. Cel putin n aceast lun, si vor primi salariile integral si fr ntrzieri. Din februarie, povestea se schimb. Cum nc nu este fcut bugetul local pe anul 2011, ncepnd de luna viitoare ar putea exista probleme serioase la plata salariilor. Mai ales c, din cauza finantrii per elev (insuficient n multe unitti scolare), unele guri create n 2010 prin transferuri de fonduri din ultimul trimestru au rmas nc neacoperite. Fiecare salariat din nvtmnt va primi leafa tot la nivelul celei din noiembrie, pentru c majorarea salarial va intra n vigoare abia de luna viitoare, la salariile aferente lunii ianuarie. Oricum, deocamdat nu sunt probleme. Abia din februarie vom vedea ce se ntmpl, pentru c nu avem buget si nu stim ce sume ni se vor repartiza pentru cheltuielile cu personalul din nvtmnt si dac vor ajunge banii, ne-a spus Constantin Ciobanu, directorul executiv al Primriei Brlad. Nu ar fi deloc exclus ca, si n 2011, s apar aceeasi problem ca si n anul precedent. Adic ordonatorul de credite, Primria, s fie nevoit s rostogoleasc iar fonduri din ultimele luni ale anului pn n primele, doar pentru a putea plti toate salariile angajatilor din nvtmnt. Iar dac Guvernul si va mai nsusi, din nou, sume defalcate din TVA din bugetul local al Brladului, criza salariilor este aproape sigur.
2 COMENTARII
LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
e minunat sa fii cadru didactic in romania secolului 21.
JENANT!
integral?