sâmbătă, mai 9, 2026

Infectiile intraspitalicesti, mentinute n limite normale

0

Pe parcursul anului 2010, cele dou spitale brldene au nregistrat 43 de cazuri de infectii nosocomiale. Dac la Spitalul de Copii Sfntul Nicolae doar 10 dintre copiii internati s-au ales cu o infectie n timp ce erau tratati pentru alte boli, la Spitalul Municipal de Urgent Elena Beldiman, medicii au tratat 33 astfel de infectii.

Chiar dac nu au fost semnalate cazuri foarte grave sau urmate de deces, infec- tiile nosocomiale fac parte din arsenalul de zi cu zi al spitalelor. Simpla prezent ntr-o astfel de unitate sanitar cu paturi, n care bacteriile si virusii sunt prezenti peste tot, este suficient pentru ca persoane bolnave s se trezeasc si cu alte afectiuni dect cele cu care au venit la medici. Sau cel putin n cazul celor cu o imunitate mai sc- zut si predispuse unui risc mai mare de mbolnvire. Iar sectoarele care prezint riscurile cele mai mari pentru o astfel de mbolnvire intraspitaliceasc sunt blocul operator, slile de nastere, chirurgia, obstetrica-ginecologia, neonatologia si terapia intensiv. La fel stau lucrurile si la Spitalul Municipal de Urgent Elena Beldiman din Brlad, unde, n cele 12 luni ale anului 2010, au fost raportate 33 infectii nosocomiale. Dintre acestea, 15 au fost transmise n Sectia Obstetric- Ginecologie, 13 la Chirurgie, 2 n ATI si 3 n alte sectii fr un risc crescut. Chiar dac numrul poate prea mare, specialistii spun c, n realitate, nu este deloc asa. Mai ales dac se ia n calcul c, n decursul unui an, sunt internat i si tratati n jur de 33.000 de pacienti. La nivelul anului 2010, Spitalul Municipal de Urgent Elena Beldiman Brlad a raportat 33 cazuri de infectii intraspitalicesti. Din total, 13 reprezint infectii ale cilor genitale, 12 de plag chirurgical, 5 au cauz urinar, o septicemie la ATI si dou de alte cauze. Din fericire, toate au fost cazuri izolate si niciunul nu a fost urmat de decesul pacientului infectat. Oricum, este bine c se raporteaz la DSP. Astfel ne dm seama c infectiile nosocomiale sunt supravegheate, ne-a spus Luminita Costache, medic epidemiolog n cadrul Directiei de Sntate Public (DSP) Vaslui. n ceea ce priveste num rul mbolnvirilor nosocomiale la Spitalul de Copii Sf. Nicolae, DSP Vaslui a primit raportare n legtur cu 10 cazuri. Nou dintre acestea au fost de cauz digestiv si una urinar. Din fericire, niciunul dintre copiii care s-au mbolnvit n perioada intern rii nu a avut complicatii, medicii reusind s-i trateze pn la externarea lor. Infectiile nregistrate n cele dou spitale au fost cazuri izolate, fr legtur ntre ele. De altfel, n 2010, n nicio unitate sanitar cu paturi din judet nu s-au nregistrat focare de infectii nosocomiale, a completat medicul Costache.