Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, marti, pe articole, proiectul de lege privind venitul minim garantat, prin care plata ajutorului social nu se mai face de cãtre administratia localã, ci de agentia judeteanã de plãti.
Proiectul de lege a fost votat doar de deputatii puterii, deputat ii PSD si PNL anuntând, în timpul dezbaterilor generale, cã vor vota împotrivã. Ministrul Muncii, Ioan Botis, a precizat cã proiectul de lege vizeazã persoanele aflate în situatie de excluziune socialã si urmãreste identificarea unei cãi de a acorda în mod just fonduri celor care au nevoie de acestea. Botis a precizat cã decizia rãmâne, totusi, la nivel local. Întocmirea dosarului revine, ca si în prezent de altfel, primãriei sau administratiei, care verificã, constatã si întocmeste dosarele pentru a fi eligibile pentru acordarea ajutorului social. „Prin aceastã modificare a legii urmãrim modul în care aceste persoane participã direct la dezvoltarea lucrãrilor în folosul comunitãtii. Pânã acum aceste lucrãri erau necontrolate, nu se stia unde se fac cele 72 de ore si care sunt rezultatele. Acum, prin modificãrile aduse, Consiliul Local aprobã în fiecare an, pentru anul urmãtor, un program astfel încât, pe baza unor prestatii lunare, agentiile de prestatii îi verificã pe cei care presteazã servicii în folosul comunitãtii”, a spus Botis. El a arãtat cã, pentru a stimula participarea pe piata fortei de muncã, a solicitat, în cadrul proiectului de lege, ca fiecare persoanã care primeste ajutor social sã participe lunar la activitãtile desfãsurate de agentiile de ocupare a fortelor de muncã, si nu o datã la trei luni, cum era pânã acum. Modificãrile aduse nu au fost primite pozitiv de opozitie, PSD si PNL anuntînd cã se vor opune la vot. Astfel deputatul PNL Victor Paul Dobre, presedintele Comisiei de Muncã, a precizat cã proiectul de lege nu face altceva decât sã centralizeze, în sensul cã primarii vor face dosarele, iar plata o va decide agentia judeteanã de prestãri sociale, care este o institutie politizatã. Si deputatul PSD Mircea Dusa, liderul grupului social-democrat din Camerã, a precizat cã forma- tiunea sa se va opune acestui proiect de lege, argumentând cã puterea doreste, prin modificã- rile aduse, sã transforme primarii în functionari ai directiei judetene de muncã sau ai agentiei de plãti sociale. Liderul grupului PDL din Camerã, Mircea Toader, cã format iunea sa sustine acest proiect de lege, el precizând cã modificã rile aduse vor conduce la alocarea banilor pentru cei care au nevoie, astfel încât primarul sã nu mai facã dosarele si sã acorde aceste fonduri cu câteva zile înaintea votului la alegeri. „Dosarele se fac si banii se plãtesc cu 2-3 zile înainte de vot. Am vrut sã facem un lucru corect, sã beneficieze de bani cei care au nevoie. Primarul face dosarul, problema e modul în care se achitã”, a spus Mircea Toader, explicând astfel faptul cã primarul va face în continuare dosarul, dar banii vor fi plãtiti de cãtre agentia judeteanã de plãti.
comuna todiresti mai exista pe harta judetului?
Anonymous (neverificat) – 21/12/2010 – 06:56
am adresat aceasta intrebare si, sper sa primesc un raspuns, deoarece am senzatia ca todiresti a fost sters de pe harta judetului… aici nimic nu se misca…zici ca este marginea pamantului, ca nimeni nu vede aceasta comuna, nici macar edilii. stau inchisi in birouri si nu dau nici un semn de viata. or fi murit? sa cheme cineva salvarea sa ii resusciteze, poate asa vor avea o zvacnire in pragul sarbatorilor. este incredibil ceea ce se intampla aici. OAMENI BUNI , CAT O SA MAI DUREZE STAREA ACEASTA DE FAPT? De 2 ani de zile auzim acelasi motiv:,,SE PLATESC DATORIILE FACUTE DE MARCEL”.oare aveti senzatia ca mai sunteti credibili? Daca nimeni nu spune nimic este pentru faptul ca avem prea mult bun simt, care nu stim cat o sa mai tina. Probabil ne vom dezbraca de caracter si vom izbucni.MACAR IN AL NOUALEA CEAS TREZITI-VA!!!!!!!!!! PRIVITI IN JURUL VOSTRU, APOI PRIVITI-VA IN OGLINDA! SUNTETI MULTUMITI? DORMITI LINISTITI DE SARBATORI? A-ti tiparit minunatele felicitari pe care le impartiti cu atata mandrie in fiecare an? Sigur acestea tin de foame si de cald celor carora le oferiti!!! SARBATORI LA FEL DE FERICITE CA ALE CETATENILOR DE CARE VA BATETI JOC!