luni, mai 11, 2026

Blciul 2010, o certitudine

1

Chiar dac, n acest an, la Brlad, municipalitatea a renuntat la organizarea Festivalului Verii, traditionalul iarmaroc din luna august se va desfsura normal. Cel putin asa sustin oficiali ai Primriei, care spun c, deja, agentii comerciali au nceput s se intereseze. Ct despre tarifele practicate pentru nchirierea spatiilor unde vor „trona” tarabele si iujurile, acestea au rmas la nivelul celor din 2009: 8 lei/mp/zi. „Traditionalul blci se desfsoar n perioada 15-29 august. Nu vin comerciantii chiar din prima zi, dar, n orice caz, brldenii tot vor avea ocazia s se bucure de serbtoare mcar zece zile. Chiar dac Festivalul Verii nu a mai avut loc n acest an, n mod sigur, blciul se va organiza. Deja am fost sunat de comerciantii care doreau s se intereseze de blci. Nu stim deocamdat cti vor nchiria spatii, ns, cu certitudine, iarmarocul va veni si la Brlad”, ne-a spus Constantin Nituc, purttorul de cuvnt al Primriei Brlad. Acesta a precizat c mari sanse de a fi organizat are si Srbtoarea Toamnei, care aduce n plin plan recolta productorilor de legume si fructe, dar si produsele de artizanat ale mesterilor populari din toat tara. De mentionat c, la blciul 2009, proprietarii de iujuri si comerciantii de haine, jucrii si specialitti din carne ce au nchiriat spatii n Obor, respectiv pe strada Cpitan Grigore Ignat, si-au fcut aparitia n Brlad abia n ultimele 7-8 zile.

1 COMENTARIU

  1. Muste,mizerie,miros de hoit:tot o certitudine!Sa vedeti ce ramane dupa balci….si cum se face curatenie doar asa,de sanchi!

Comentariile sunt închise.