Start la evaluare!

ncepnd de mine, cei 5.035 de elevi de clasa a VIII-a din judet vor intra n perioada de evaluare national. Pentru nceput, copiii vor sustine proba scris la limba si literatura romn, programat pentru 4 mai, iar ulterior, pe cea la matematic, pe data de 12 mai.

Chiar dac testarea are denumirea de evaluare national, de fapt, este cam acelasi lucru cu tezele cu subiect unic pe care le-au experimentat anul trecut. Elevii vor sustine proba tot n clasa lor, cte unul n banc, asezati n ordine alfabetic. Acestia vor fi supravegheat i de cte dou cadre didactice din scoal, cu conditia ca materia pe care o predau s nu fie aceeasi pentru care fac parte din comisia de evaluare n ziua respectiv. Copiii vor intra n sal de la ora 11.30, vor primi instructajul de la membrii comisiei si, de la 12.00 la 14.00, vor avea de rezolvat cerintele testrii. Deosebirea fat de tezele cu subiect unic, cnd copiii pregteau doar materia semestrului respectiv, este c acum se doreste aflarea nivelului de cunostinte acumulat de elevi n cei patru ani de ciclu gimnazial. Mai ales c Ministerul Educatiei a decis ca la examinarea na- tional din acest an scolar s se introduc cerinte noi, care vizeaz evaluarea mai multor tipuri de competent e a elevilor. Pentru ca totul s decurg snur, Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui a stabilit deja si care sunt centrele care vor prelua subiectele de examen pentru a le comunica altor unitti de nvtmnt din apropiere. La nivelul ntregului judet, 30 astfel de centre au fost desemnate s primeasc subiectele, urmnd s le transmit celorlalte 141 de scoli din judet care sunt implicate n evaluarea national. n plus, vineri au participat si la o simulare tehnic pentru a observa din timp eventualele discrepante n primirea, multiplicarea si transmiterea subiectelor ctre restul scolilor. Este bine de stiut c dac sunt copii care absenteaz, acestia vor putea s sustin evaluarea n perioada special, adic pe 25 mai (limba si literatura romn) si pe 2 iunie (matematic).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.