Noua conducere a Serviciului de Ambulant al Judetului (SAJ) Vaslui si-a propus s fac totul ca s evite aparitia unor situatii dramatice, ca cea n care un pacient de 74 de ani si-a pierdut viata n Ambulanta care sosise la 11 ore de la solicitare. Am trecut prin momente neplcute, prin care sperm s nu mai trecem. Am decis c se impune s replanificm si s regndim activitatea oamenilor de la SAJ Vaslui, a precizat Aurora Popa, managerul interimar al SAJ Vaslui. Aceasta nu a dorit s comenteze modul n care s-a desfsurat activitatea pn acum. Pornim de la un punct, si vom discuta despre ceea ce facem noi, cei care suntem acum la conducere, pentru ca lucrurile s mearg bine, a spus managerul. Si pentru ca activitatea s se desfsoare mai bine ca pn acum, conducerea SAJ si-a propus intensificarea activittilor de formare profesional, dar si o comunicare mai bun cu angajatii din toate statiile si substatiile din judet. Aceste actiuni se vor desfs ura cu un control paralel al activittii, care se va realiza prin monitorizarea operativittii echipajelor de interventie, prin analiza retroactiv a cazurilor (din punct de vedere medical), analiza lunar a morbidittii si mortalittii, verificarea inopinant a mijloacelor de interventie si, nu n ultimul rnd, sondaje de opinie privind satisfactia pacientilor si a familiilor acestora. Pentru abateri grave, se vor da sanctiuni pe msur, a spus Aurora Popa. Hotrrea noului manager de a face lucrurile s mearg bine tine totusi mai mult de ncercarea de a schimba mentalitatea si ritmul de lucru al angajatilor de pe Ambulant. Pentru c n ceea ce priveste lipsurile – ncepnd cu ambulantele care, din cauza drumurilor proaste, necesit mereu reparatii si terminnd cu deficitul de personal – acestea sunt greu, sau chiar imposibil de nlturat, doar prin bun- vointa conducerii SAJ.











… inopinanta?nu cred ca asa s-a exprimat intervievata,careia am avut priljul sa-i apreciez profesionalismul si modestia…,altfel e pacat ca ati renuntat usor la un manager de talia d-lui dr.DASCALU si faceti SLUJ la vanzatori(producatori)de pufuleti…p.s.mihaela zarnescu de ce nu faci un sondaj de opinie,ptr. un clasament(3-5 pozitii)cu cei mai agreati,apreciati medici,asistenti,infirmieri din spitalele,ambulatorii de specialitate,s.ambulanta,medicina primara din judet,daca iti plac surprizele?(fara manageri,directori numiti cu „damf”de pufuleti…)
Comentariile sunt închise.