Pn la sfrsitul acestei sptmni, toti membrii Sindicatului nvtmnt Tutova (SIT) Brlad vor trebui s completeze un formular prin care contest modul de stabilire a salariului individual. Pasul imediat urmtor va fi actiunea n instant a Ministerului Educatiei, pe motiv c, n perioada octombrie – decembrie 2009, lefurile nu au fost calculate conform Legii 221/2008, asa cum ar fi trebuit.
Pe data de 5 octombrie, SIT Brlad a obtinut o rsuntoare victorie n ceea ce priveste nerespectarea aplicrii Legii 221/2008 privind majorrile salariale din nvtmnt. Concret, n urma actiunii n instant demarat n luna septembrie, Tribunalul Vaslui a dictat n mod favorabil pentru sindicalistii din nvtmntul brldean. Conform sentintei executorii si definitive, toate unittile de nvtmnt n care exist membri ai Sindicatului au fost obligate s calculeze si s plteasc acestora drepturile salariale neacordate. Adic diferenta dintre drepturile bnesti efectiv ncasate si cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozitiilor Legii 221/2008, pentru perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2008 si de la 6 iulie 2009 pn la data pronuntrii acestei hotrri, actualizate n functie de coeficientul de inflatie la data pltii efective. Numai c, din octombrie si pn n decembrie inclusiv, plata salariilor nu s-a mai fcut conform legii pentru care cstigaser procesul si, n mod evident, sumele erau mai mici. Ca urmare, conducerea SIT Brlad a decis s nu stea cu minile n sn si s apere drepturile membrilor pe care-i reprezint. Conform Legii 330/2009, prima procedur care trebuie fcut n cazul celor nemultumiti de nivelul salariilor este s conteste individual. Asa c ne lum msuri de precautie si o s solicitm n instant ca sentinta prin care Curtea Constitutional a decis s fim salarizati dup Legea 221/2008 s fie aplicat n continuare. n cel mai scurt timp, vom da n judecat de la scoli si pn la Ministerul Educatiei. Asteptm doar ca decizia luat pe 4 februarie de ctre Curtea Constitutional cu privire la OUG nr. 31/2009 si OUG nr. 41/2009 s apar n Monitorul Oficial iar Ministerul Educatiei s reglementeze aceast problem, ne-a spus profesorul Mircea Marinescu, presedintele SIT Brlad. Mai exact, acest lucru nseamn c Legea 221/2008 trebuie aplicat pn la 31 decembrie 2009, dup care, odat cu intrarea n vigoare a Legii 330/2009 de la 1 ianuarie 2010, s fie abrogat. Contestatia are o formulare standard pentru toti membrii de sindicat si, printre altele, cuprinde motivul pentru care sindicalistul este nemultumit. Este vorba despre modul de stabilire a drepturilor salariale individuale de la 1 ianuarie 2010 prin care coeficientul de mutiplicare 1,000 trebuie utilizat cu valoarea de 400,00 lei si nu de 299,933 lei.
Sa vedeti ce sindicat de c–t este la sc rulmenti sa,si ce negocieri au facut.De tot rasul,niste idioti pupincuristi
Vipere !Asta sunt liderii de sindicat.Il doare drept in cur pe liderul de sindicat de salariati.O sa va apere atunci cand ve-ti fi trimisi la plimbare?Adica din anul scolar viitor?De ce nu spun liderii de sindicat de toate spagile pe care le impun salariatilor la obtinerea unui bilet in statiune sau la gradatiile de merit?De excursiile in strainatate pe care nu le rateaza in fiecare concediu de vara?De zambetele pline de viclenie in fata directorilor atunci cand este vorba de interesele lor?