Fara subventii la culturile energetice

Comisia European a luat decizia de a renunta la acordarea sprijinului financiar pentru culturi energetice, n contextul n care obiectivul pentru care a fost introdus, respectiv cresterea suprafetelor cultivate cu aceste plante, a fost atins mai repede dect se preconizase. Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Agriculturii si Dezvoltrii Rurale (MADR), n Regulamentul CE se precizeaz c datorit unor evolutii recente din sectorul bioenergiei si, n special cererii mari de produse din acest sector pe piata international si introducerii de obiective obligatorii pentru 2020 pentru cota parte din bioenergie n total combustibil, nu mai exist suficiente motive pentru a acorda ajutor specific pentru culturile energetice. Totodat, n Anexa 1 a Regulamentului (CE) nr. 73/2009, n lista privind schemele de sprijin, pentru culturile energetice exist mentiunea numai pentru anul 2009. Sprijinul pentru culturile energetice s-a acordat pn n anul 2009 inclusiv, tuturor fermierilor din statele membre care au ncheiat contracte cu productorii de biocarburanti, colectori sau prim procesatori si au preluat cantittile contractate n vederea obtinerii de energii alternative. La nivelul UE, plata maxim a fost stabilit la 45 euro/ha n limita unui plafon maxim de 2.000.000 hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.