Numai bine nu va fi pentru profesori!

n urma sedintei de ieri, dintre reprezentantii Ministerului Educatiei si inspectorii scolari generali, la care a participat si „Generalul” vasluian, o singur concluzie poate fi tras: chiar dac nu se doreste cu orice pret disponibilizarea cadrelor didactice, nu se poate spune c acestea o vor duce mai bine!

ntlnirea, programat la sediul Ministerului Educatiei, Cercetrii, Tineretului si Sportului, a avut ca scop dezbaterea pe tema reducerilor de norme prevzute n OUG nr. 114/2009. Totodat, s-a dorit aflarea prerii inspectorilor scolari generali despre cele patru msuri propuse n urm cu cteva zile de ctre ministrul Daniel Funeriu, pentru a reduce cheltuielile cu personalul. Este vorba despre cresterea numrului de ore n cazul directorilor si directorilor adjuncti ai unittilor de nvtmnt, comasarea claselor din mediul rural si urban, precum si renuntarea la reducerea normei cu dou ore n cazul dasclilor cu gradul didactic I si o vechime de peste 25 de ani. Cum era de asteptat, sindicalistii nu accept aceste conditii, chiar dac vor fi aplicate abia de la 1 septembrie 2010, si au si apelat la Curtea Constitutional pentru a-si apra drepturile. Pe de alt parte, inspectorii scolari prezenti la ntlnire au prezentat si simularea reducerii de posturi, cerut de ministru n urm cu cteva zile. La nivelul judetului Vaslui, din cele 144 de norme anuntate a disprea initial, conform Anexei 1 din OUG nr. 114/2009, acum trebuie s se calculeze dizolvarea a 406 norme. „Trebuie s facem n asa fel nct, din cele 395 de norme finantate de Consiliul Judetean si restul finantate de consiliile locale, s reducem 406 norme. La sedint am prezentat si simulrile cerute de ministru, ns att noi, ct si reprezentantii Ministerului Educatiei, am fost de acord ca normele reduse s nu fie realizate prin disponibilizri, de aceea trebuie s cutm alte solutii. A rmas ca n perioada urmtoare s ne ntlnim cu partenerii sociali, pentru a stabili cum vom proceda pentru a se ajunge la ct mai putine disponibilizri. Sunt niste etape de parcurs conform metodologiei miscrii personalului didactic, ns nu trebuie s le rezolvm acum, pe loc, ci pn la 1 septembrie”, ne-a spus profesorul Mihaela Cososchi, inspectorul scolar general n cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui. Chiar dac pn acum simularea realizat la nivelul judetului Vaslui nu a ajuns la dezideratul propus de Ordonant, respectiv 406 norme reduse, n continuare se caut „portite”. Indiferent c msura i va lovi mai mult pe suplinitori, pe titulari sau chiar pe secretari, contabili si tmplari, cert este c, ncepnd cu anul scolar 2010-2011, nvtmntul va suferi iar cei care vor resimti acest lucru vor fi tot angajatii. Cu alte cuvinte, dac unii se vor putea considera norocosi c nc mai au slujb, msuri precum comasarea claselor sau disparitia unor unitti cu personalitate juridic i va face s-si schimbe prerea. Navetele lungi, clasele cu prea multi elevi, ntrzierea sau chiar absenta copiilor din cauza lipsei microbuzelor scolare, precum si alte schimbri vor duce la aparitia unei noi forme de stres, ce i va afecta nu doar pe profesori, ci si pe elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.