Obiectivele asumate de Romnia la aderarea n Uniunea European ncep s-si arate roadele. Oficiul National de Rent Viager Agricol (ONRVA) nu va mai primi, din 2010, noi dosare din partea celor interesati s obtin un astfel de sprijin. „ncepnd cu 1 ianuarie 2010, la trei ani de la aderare, Romnia nu mai poate acorda ajutoare de stat care s nu fie conforme cu cele aprobate de Uniunea European. Drept urmare, ONRVA, din cadrul Agentiei Domeniilor Statului (ADS), va sista primirea de noi dosare ncepnd cu data de 1 ianuarie 2010. Pentru persoanele care sunt deja cuprinse n sistem, mecanismul de vizare a carnetelor de rentier, precum si plata acestora, se va derula ca si pn acum, conform legii”, se arat ntr-un comunicat al ADS. Conform aceleiasi informri, suma de bani estimat a fi pltit n 2010 se ridic la suma de 83 milioane lei. Pn n prezent, la nivelul judetului Vaslui s-au nscris n program un numr de1.843 persoane. Renta viager agricol reprezint suma de bani pltit persoanelor n vrst de peste 62 de ani, care nstrineaz sau arendeaz terenurile agricole extravilane aflate n proprietatea lor sau ncheie un acord cu investitorul, dac detin mai putin de zece hectare. Cuantumul rentei viagere agricole reprezint echivalentul n lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol situat n extravilan, pentru care rentierul a ncheiat un acord de vnzare. n cazul n care terenul a fost arendat, valoarea rentei viagere anuale este de 50 de euro pe hectar. Plata se efectueaz la cursul mediu comunicat de Banca National a Romniei, pe anul n care se solicit renta viager.