Acum o sptmn s-a tras cortina peste turul campionatului republican al juniorilor A si B la fotbal. Dup disputarea celor 16 etape o concluzie cert se poate desprinde: formatia pregtit de prof. Ionut Chiochiu (juniori B) are sanse mari pentru accederea la faza urmtoare a competitiei. Dac juniorii A, antrenati de prof. Constantin Petrea, au nceput bine, n fort, dar s-au stins pe parcurs, aflndu-se n prezent pe locul 8, cu 34 de puncte, ceilalti au avut o evolutie constant n prima parte a campionatului. Locul 4 ocupat n acest moment, cu o zestre de 47 de puncte, acelasi punctaj cu echipa situat pe locul 3 si la doar 3 puncte de primele dou clasate, reprezint primele argumente n acest sens. Jocul practicat de trupa vasluian, poate cel mai bun din serie, dar mai ales revenirea, dup o accidentrare grav, care l-a tinut departe de gazon circa opt luni, a atacantului Pldut, golgeterul echipei, fac din elevii lui Chiochiu pretendenti ndrepttiti la calificarea n semifinale. Vasluienii lupt alturi de alte patru echipe (FC Municipal Bacu, Ceahlul Piatra Neamt, LPS Iasi si Politehnica Iasi) pentru a merge mai departe. Gruprile din Bacu si Piatra Neamt ocup primele dou pozitii, fiecare cu cte 50 de puncte. Urmtoarele dou, LPS Iasi si FC Vaslui, totalizeaz cte 47 de puncte, n timp ce Politehnica Iasi, cu 45 de puncte, se afl pe locul 5. n tur trupa lui Chiochiu a trecut de FC Municipal Bacu chiar pe terenul adversarei, a cedat cu Ceahlul Piatra Neamt n deplasare (1-2) si cu LPS Iasi acas (0- 3) n timp ce cu Politehnica Iasi a remizat (0-0), la Vaslui. De remarcat c n jocul cu Ceahlul vasluienii au condus cu 1-0 si au avut dou mari ocazii la acest scor iar n esecul categoric cu LPS Iasi golurile au fost primite din faze fixe n fata unor fotbalisti masivi si cu un bun joc de cap. Avnd n vedere c nu m-am putut baza pe tot lotul la multe dintre meciuri sunt multumit c suntem n crti. Sperm n calificare, ns nu vism cu ochii deschisi. Ca joc suntem ntre primele dou echipe, fapt confirmat de multi dintre antrenorii celorlalte formatii din serie. Dac vom avea si sans n retur n mod normal putem merge la turneul semifinal. Au fost meciuri n tur n care am trecut pe foaie o singur rezerv, lucru ce ne-a sczut randamentul. Mergem n paralel cu echipa de seniori de Liga a III-a si sper din tot sufletul s se salveze de la retrogradare deoarece n acest moment este singura ramp de lansare ctre fotbalul de nalt performant, ne-a declarat antrenorul Ionut Chiochiu.