FC Vaslui si CFR Cluj se confrunta în derby-ul etapei

0

Astãzi, de la orele 18.00, pe stadionul „Municipal“, se va desfãsura jocul FC Vaslui – CFR Cluj din cadrul rundei cu numãrul 14 a Ligii I la fotbal. Partida opune douã dintre fruntasele primului esalon, grupãri care detin sanse mari pentru a dobândi eventul, ele fiind calificate în semifinalele Cupei României. Gazdele vor miza pe aportul publicului, pe coeziunea jucãtorilor si mai ales pe moralul ridicat pe care jucãtorii îl au dupã cele sapte victorii consecutive (cinci în campionat si douã în Cupã). De partea cealaltã clujenii dispun de un lot valoros si rutinat, cãlit în disputele din primul esalon. De altfel, calitatea si valoarea incontestabile ale trupei pregãtitã de doar câteva zile de italianul Andrea Mandorlini se poate deduce prin faptul cã accidentãrile si suspendãrile pe care le au la acest joc nu vor influenta, cu sigurantã, randamentul grupã- rii ardelene. Tehnicianul oaspe- tilor nu îi va putea utiliza pe Nuno Claro si Lacina Traore, ambii suspendati si Peralta, accidentat. Issouf Kone, multã vreme indisponibil, si-a reluat antrenamentele de circa douã sãptãmâni, însã nu se stie dacã va fi folosit din primul minut de Mandorlini. În aceste conditii un „11“ de start ar putea arãta astfel: Stãncioiu- Tony, Cadu, Cabrera, Panin, Gabi Muresean, Dani, Deac, Culio, Dubarbier, Nei. Rezerve ar putea fi Peskovic, Dario Flores, Dicã, Mara, Bus, Kone si Didi. De partea cealaltã, Marius Lãcãtus ar putea arunca în luptã formula: Hãisan- Buhus, Farkas, Akakpo, Hugo Luz, Genchev, Pavlovic, Gerlem, Wesley, Temwanjera, Burdujan. Pe banca de rezerve ar putea lua loc Kuciak, Neven Markovic, Zmeu, Delgado, Milisavljevic, Raul Costin si Nemanja Jovanovic.

Fãrã Zubar în meciul de astãzi

Pentru jocul de astãzi ambele echipe au destule absente. De la ardeleni vor lipsi, cu sigurantã, Nuno Claro si Traore, suspendati si posibil Peralta, accidentat. Este asteptatã revenirea lui Issouf Kone, vrme îndelungatã accidentat. Atacantul de la CFR si-a reluat de douã sãptãmâni antrenamentele si este posibil ca el sã reintre în meciul de disearã. Dacã Andrea Mandorlini, noul antrenor al clujenilor, nu se poate baza pe cei enumerati, „Fiara“ nu va putea conta pe mai vechii accidentati: Cânu, Gheorghiu si Bãlace dar nici pe Zubar. Fundasul francez al vasluienilor a primit la Piatra Neamt cel de-al patrulea cartonas galben si este suspendat. Este foarte posibilã reaparitia în lotul de 18 a lui Gângioveanu. Ex-craioveanul, multã vreme accidentat, a fost prezent la meciurile nationalei de tineret cu Letonia si Polonia.

Cei doi antrenori sunt încrezãtori

Înaintea partidei tehnicienii celor douã formatii se arãtau cât se poate de optimis ti. „Vasluiul este în primele locuri, ca si noi. Ne va fi foarte dificil cu ei. Am vãzut cã au sapte victorii consecutive. Nu cunosc prea bine FC Vaslui dar am timp sã urmãresc casete cu jocul lor pânã la ora meciului“, declara Mandorlini. De partea cealaltã, Lãcãtus a spus: „Este un examen foarte important pentru noi. Dacã vrem sã rãmânem în lupta pentru podium, trebuie sã trecem de clujeni. Este necesar sã profitã m de atuurile noastre. Avem fotbalisti valorosi, care pot si trebuie sã facã diferenta“. Augustus

Constantin conduce FC Vaslui – CFR Cluj

Disputa din aceast searã a fost încredintatã unei brigãzi care îl va avea la centru pe Augustus Constantin, din Râmnicu Vâlcea. El va fi ajutat la cele douã linii de asistentii Cristian Nica, din Ploiesti si Eduard Dumitrescu, din Pitesti. Arbitru de rezervã a fost delegat Florin Ghimbãsan, din Brasov. Observatori din partea Federatiei Române de Fotbal si a Ligii Profesioniste au fost desemnati Costin Toma, din Piatra Neamt si Sorin Satmari, din Bucuresti.

Dulca: „Vasluiul poate realiza eventul!“

Cristi Dulca, fostul tehnician al vasluienilor, actualmente la Universitatea Cluj, în liga secundã, are numai cuvinte de apreciere la adresa „galbenverzilor“. El declarã cã trupa pregãtitã în prezent de Marius Lãcãtus poate face o surprizã deosebitã în acest sezon. „Au o echipã bunã, chiar foarte bunã. Revenirile lui Hugo Luz si Genchev fac diferenta. Dacã vor aduce la iarnã 2-3 jucãtori de top cei de la Vaslui pot realiza eventul. Sunt peste CFR în acest moment si au prima sansã în jocul direct“.