Liberalii pun in ordine agenda publica

Vinerea trecutã, senatorul Cristian David, presedintele Filialei Teritoriale PNL Vaslui, a atras atentia cã evenimentele politice din ultima perioadã, generate de iesirea PSD-ului de la guvernare, riscã sã diminueze impactul problemelor reale cu care se confruntã populatia: catastrofa din agriculturã si, datã fiind apropierea sezonului rece, acordarea ajutoarelor de încãlzire. Din acest motiv, „(…) la nivel local, PNL va avea o actiune de cenzurã, care va sanctiona orice derapaj al nou instalatei echipe a PDL, aflatã în goanã dupã bani si functii“, a precizat senatorul liberal.

În cadrul unei conferinte de presã, liberalii au pus ordine în agenda publicã. Astfel, micile drame ale Guvernului „Boc pe doi“ nu trebuie sã ia locul problemelor cu care se confruntã agricultorii vasluieni si, de asemenea, nici problemelor legate de acordarea ajutoarelor pentru încãlzirea populatiei în sezonul rece 2009-2010. În sprijinul acestei afirmatii, David a prezentat cifrele dezastrului cu care se confruntã agricultura: pierderile provocate de secetã acestui sector depãsesc, în judetul Vaslui, suma de 30 de milioane de lei. „Noi ne-am adresat guvernului si ministrului de atunci al Agriculturii, aducându-le în fatã aceste chestiuni, iar lucrurile se îndreptau spre o solutionare favorabilã. Am îndoieli cã, de azi înainte, aceastã problemã va fi solutionatã, de aceea cerem imperativ Guvernului sã rezolve situatia agriculturii vasluiene“, a spus senatorul Cristian David. În ceea ce priveste acordarea ajutoarelor pentru încãlzire în sezonul rece, populatia sã se pregãteascã pentru ce este mai rãu. „Nu asteptati bani de la Guvern, pentru cã cel mai probabil nu vor veni!“, a avertizat David. De la un an la altul, a mai precizat liderul liberal, numãrul familiilor care se înscriu pentru astfel de ajutoare creste: dacã anul trecut au fost în jur de 110.000 de familii, în acest an, numãrul lor va fi de peste 150.000, datã fiind scãderea veniturilor populatiei si pierderea locurilor de muncã. Probleme mari si în ceea ce priveste învãtãmântul: Florin Ciurariu, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, a prezentat elementele care creeazã instabilitate în sistem. Pe de o parte, este vorba de schimbãrile politice operate în majoritatea inspectoratelor scolare si, pe de altã parte, de lipsa metodologiei dupã care se vor desfãsura examenele de bacalaureat si testele nationale.

„Actiune de cenzurã“ la adresa PDL

Senatorul Cristian David a mai spus cã are informatii cã „(…) înalti functionari ai Guvernului promit tot felul de sume, dorind sã-i ameteascã pe primari. Sãrãcia administratiilor locale este exploatatã cu cinism în scop electoral, iar asta echivaleazã cu o mitã electoralã. Regret cã, în loc sã fie preocupat de problemele populatiei, PDLul este preocupat de câti primari sã mai ameteascã. De la Bucuresti sunt parasutati tot felul de reprezentanti care sã le promitã primarilor marea cu sarea“. „PNL a initiat procedurile pentru depunerea, luni (astãzi, n.r.), a unei motiuni de cenzurã, care va sanctiona aceastã guvernare ultraminoritarã, instabilã din punct de vedere institutional. La nivel local, PNL nu va depune o motiune de cenzurã, ci va avea o actiune de cenzurã, care va sanctiona orice derapaj al nou instalatei echipe a PDL, aflatã în goana dupã bani si functii“, a mai spus liderul PNL Vaslui.

Un nou produs politic marca Basescu: Guvernul „Boc pe doi“!

„Dupã nouã luni de sarcinã zbuciumatã, ieri (joi, n.r.), s-a nãscut un nou produs al politicii lui Bãsescu: guvernul Boc pe doi!“, a declarat senatorul PNL Cristian David. „Nu a fost o sarcinã normalã“, a continuat liderul liberal, si, mai mult, „(…) ne trezeste un sentiment de teamã acest guvern, format pe fondul apropierii campaniei electorale“. De altfel, crede David, acest executiv „comprimat“ are un singur obiectiv: alegerile prezidentiale. „Acest guvern va fi nu doar un factor de generare a crizei, ci si unul care o va amplifica“, a explicat David, precizând, totodatã, cã nu se poate da credit unui cabinet care, imediat dupã alegerile prezidentiale, va fi schimbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.