Pna la sfrsitul anului, SMURD Vaslui va fi operational

Conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgent (ISU) Vaslui a precizat c Serviciul Mobil de Urgent, Reanimare si Descarcerare (SMURD) de la nivelul Inspectoratului ar putea fi operational pn la finele acestui an, n acest moment, proiectul fiind n faza de finalizare. Au fost achizitionate toate echipamentele necesare, mai asteptm acum s primim cele dou ambulante, care ar trebui s soseasc pn la finele lunii octombrie, cel trziu. De asemenea, si personalul care va face parte din echipajele SMURD a terminat perioada de instruire, a spus col. Neculai Olaru, seful ISU Vaslui. Acesta a mai adugat c, ntruct judetul nostru se confrunt cu o lips acut de medici de urgent, SMURD va avea n component doar paramedici. De mentionat c SMURD va functiona n paralel cu Serviciul de Ambulant, astfel c, atunci cnd situatia o cere, vor interveni si medicii de urgent de pe ambulante. Odat ce SMURD va deveni functional, se va schimba radical balanta numrului de interventii la nivelul ISU. Din experienta colegilor din alte judete, n care exist astfel de echipaje, s-a constatat c SMURD va prelua aproximativ 70% din numrul total de solicitri, a ncheiat col. Neculai Olaru.

6 COMENTARII

  1. @andreea&fane:
    Nu spun ca pregatirea paramedicilor de pe echipajele de prim-ajutor ar fi una de o calitate uimitoare si nici ca sistemul functioneaza perfect. INSA: -avand in vedere ambitiile si interesele de ordin personal si politic ale unora cu putere de decizie (mai mari sau mai mici) si chiar fara putere de decizie, RESTRUCTURAREA serviciilor judetene de ambulanta nu s-a putut face, desi au existat INITIATIVE si s-au facut (de ce sa nu spunem lucrurilor pe nume) si PRESIUNI. In aceste conditii, singura modalitate de a reforma modalitatea de interventie in unele (nu intru in amanunte, cine doreste sa afle mai multe despre misiunea SMURD poate sa studieze, se gasesc materiale) urgente medicale a fost cea aleasa de dr. Arafat. Modalitatea aceasta de interventie este importata din SUA si patrunde in acelasi timp ca si la noi in Belgia de exemplu. De asemenea sa stiti ca echipajele SMURD in mod normal (desi o fac), nu ar trebui sa intervina la persoane constipate sau care au consumat prea mult alcool, fie ele si cazute in sant. Aproximativ 30% din persoanele care au fost salvate de SMURD in urma unor accidente grave duc acum o viata normala datorita pregatirii, profesionalismului si cel mai important IMPLICARII celor de pe echipajele SMURD. Pacat ca serviciile de ambulanta nu prea stiu sa se foloseasca de acest instrumentcare le este pus la dispozitie. Le dau dreptate si lor, dar din ce punct de vedere; numarul prea mare de solicitari in raport cu capacitatea de interventie, cat si lipsa de responsabilitate a celor care apeleaza ambulanta. In momentul in care toata noaptea cari isterice, betivi si victime ale lor si ai cate 8-9-10 cazuri de astea, sau mai esti si injurat sau batut/scuipat pentru ca nu ai ajuns in 2 min la 30 de km de sediu, spre dimineata, daca ai un caz cu un accident rutier, nu mai ai nici un suflu. Asadar va sfatuiesc sa aveti incredere in acesti „portari de la primarie”. Sa dea domnu’ sa nu ajungeti sa stati in camp si sa asteptati o ambulanta, fie ea si de la SMURD si sa nu mai apara din cauza ca nu stiu ce primar nu „a avut” bani de salarii pentru paramedici iar de la dispeceratul serviciului de ambulanta sa vi se spuna ca trebuie sa mai asteptati si ca va suna ei cand vor avea masina libera.

  2. entariu scris de dscalin
    Publicat la data de 13.10.2009, ora 12:05

    Prieteni. Parerea mea e ca pina nu sa inventat SMURD a existat doar Serviciile de ambulanta si pe vremea comunismului si acum care a facut si face in continuare acelasi lucruri de interventii rapide( care te-a salvat pe tine din acident ca erai beat sau obosit sau alt cretin te-a nenorocit ti-a salvat mama,tata ti-a asistat la nastere nevasta ,amanta,copila au mers pe zapada pe cimp prin munti pe ploaie pe ger pe canicula ,au inghetat linga voi si sau copt de caldura in canicula verii,sau imbolnavit linga voi si au suferit trupeste si sufleteste ,au plins si au ris, au avut esecuri am vazut pacienti murind sub ochi nostri si ne-am simtit vinovati ca d-zeu nu ne-a dat harul de a face si minuni )pina la transport taxi tigani si nesimtiti (care venind din strainatate au invatat cum stau lucrurile si cum sa profite de acest lucru si de bunatatea omenirii si care ne rapesc timpul la interventii cu banalitati) pentru a avea timp berechet smurdului sa fie pe primul loc la timpi de ajungere la caz. Daca nu venea maestrul sirian sa-si faca facultatea de medicina in Romania (noroc ca si-a cheltuit dolareii aici, Ceausescu ia adunat si vre-o romanca ia facut cu ochiu de a ramas aici sa pazeasca turma ), nu ar fi existat smurd si nu avea loc aceasta discutie. Iata propun sa-l invitam aici sa ne spuna de ce a scos din competitie Serviciile de Ambulanta si de ce nu le-a preluat legal care sa le organizeze dupa principiile smurd ca salarizare si legislatie a ministerului de interne si de ce ia lasat de izbeliste la mina caselor de asigurari . Pai cum altfel s-ar fi creat o alta institutie in Romania care sa nu faca dovada cheltuirii bugetului, cu echipamente dotari de miliarde, buget care e fara numar si fara a fi trasi la raspundere . E clar foarte clar de ce Serviciile de Ambulanta asa blamate si rau famate cum spuneti voi traiesc si acum ca si in trecut la mila caselor de asigurari cu obligatia de a face in fiecare luna dovada a ceea ce muncim si de a-si plati de acolo oameni meseriasi in adevaratul sens al cuvintului, de a intretine parcul auto cu eforturi mari , ca doar nu e smurd care poate cheltui oricit, oricind ,oriunde si fara a dovedi caselor de asigurari nici o fisa de interventie ca doar nu de acolo isi fac plinul. Dar sa nu uitati ca pregatirea celor de la smurd care sunt paramedici este la nivel de Basic Life Suport o pregatire pe care elevii din strainatate o fac la scoala si invata de mici cum sa dea primul ajutor.
    As vrea sa vina vremea ca cei de la smurd sa fie si ei trasi la raspundere pentru greselile umane pe care la fac si pe care le ascund de sticla si as mai vrea sa-i vad si la alte interventii Gravide, Copii,taxi unde trebuie sa-si puna capu la contributie si sa ia decizii riscante si pentru care sa fie raspunzator la locul de munca. E usor sa alegi doar spuma si grosul banilor dar oare vor sti ce inseamna asta ?Nu prea cred? Asa ca nu vrei sa vina vecinul meu electricianul (acum mare paramedic) sa-ti asiste nevasta la nastere ,copilul rau bolnav ,sa dea din umeri ca nu au competente , sa-i lasam pe ei sa traga de fiare iar noi sa ne vedem cum putem ajuta oameni nevoiasi care au neaparat nevoie de un tratament cind te duci la ei, ca de fapt omul bolnav asta asteapta sa-i faci ceva nu sa-l arunci in super B smurd sa-i administrezi O2 si sa-l cari cu viteza ametitoare repede la spital .
    Corpul uman este o industrie care se mai strica si care are nevoie sa fie reparata si nu neaparat transportata la spital. De aceea e greu de inteles de ce smurdul trage de fiare si noi reparam si raspundem pentru stricaciunile lor.

  3. Asa o fi, insa in tara SMURD-ul este apreciat. Bine ca apare si la noi in judet , Ambulanta va avea rival . Salut infiintarea in judet a acestui serviciu, bravo

  4. de ce nu spuneti oamenilor ce inseamna PARAMEDICI? Va spun eu. Personal care are minim 10 clase, si scoliti 3 saptamani la nu stiu ce curs de prim ajutor. Asta ii asteapta pe oamenii care cheama ambulanta. De asta scolim medici si asistenti in tara asta. Sa ajunga la urgente PARAMEDICI! De tot rasul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.