Pentru al doilea an consecutiv, Scoala nr. 9 Manolache Costache Epureanu din Brlad este singura din judet care deruleaz un program nou de nvtare si petrecere a timpului liber dup ore. Pe lng cei nou elevi care au participat anul trecut si care vor s continue, n cadrul programului numit After School s-au mai nscris alti 21 de copii din clasele I-IV.
Programul experimentat n 2008-2009 si dovedit de succes va demara de pe data de 21 septembrie, dndu-le timp printilor s-si mai nscrie copiii. Acesta este realizat n parteneriat cu Childs Life International Association Romnia. Obiectivele urmrite de conducerea institutiei de nvtmnt au n vedere faptul c, dup orele de curs, elevii nscrisi vor putea s plece acas cu materia nvtat si temele fcute. Totodat, copiii vor beneficia si de o mas cald la prnz si de relaxare alturi de colegi. nc de anul trecut, scoala a pus la dispozitia initiatorilor dou sli (de clas si de joac). ns, acestea pot acomoda doar cte 20 de elevi. Dac ntre timp numrul elevilor nscrisi va creste, atunci vor mai fi puse la btaie nc dou sli de clas. Asociatia partener a fost cea care a donat si mobilierul necesar si care va rmne n proprietatea scolii chiar dac programul va nceta. De altfel, asociatia pune la dispozitie n mod gratuit si crti de colorat, creioane colorate, acuarele, caiete, DVD-uri cu desene animate, jocuri si jucrii, cadouri pentru zilele de nastere ale elevilor si cu prilejul altor srbtori. Orarul zilnic va fi de la ora 12.00 pn la 18.00, timp n care elevii vor servi o mas cald si vor dormi n cadrul Grdinitei cu program prelungit nr. 2, aflat n vecintatea scolii, vor face temele, vor repeta lectiile si se vor relaxa. Copiii nscrisi vor face parte din clasele I-IV, fiind ajutati la teme, supravegheati si ascultati de dou nvttoare. Programul este foarte benefic pentru copii. Dup ce mnnc si dorm, si fac temele si sunt ascultati, dar ulterior merg n sala de joac unde pot desfsura activitti libere. Se pot juca, uita la desene animate sau citi, iar o dat pe sptmn fac si limba englez, muzic si desen. Uneori, cei mai mici nici nu-si mai iau ghiozdanele acas, dup ce si fac temele si nvat lectiile. Iar printii vin de cel putin dou ori pe sptmn s verifice evolutia elevilor, ne-a spus Daniela Mrcut, una din nvttoarele implicate n programul After School. Printii copiilor pltesc o tax de 15 lei/ zi, bani cu care sunt pltite masa cald, o gustare, dar si salariile nvttoarelor. n acest fel, printii pot fi siguri c odraslele lor sunt ngrijite n mod corespunz tor ct timp se afl la serviciu.
e proata doamna
ceapra razvan e prosta doamna
doamna marcuta mia fost doamna 14 si a fost buna cu noi a facut escuri bune si luminita nu o mai injura
vroiam doar sa intreb daca stie cineva cum fac sa-mi gasesc fostii colegi de scoala? problema e ca nu-mi mai aduc aminte numele lor. cautam clasa 98, scoala nr 9 barlad. multumesc
Marcuta? ma lesi…ce grad didactic a reusit sa dea? a… face Spiru haret? Clar…
Luminita este saraca debusolata!! De ce sunteti rautaciosi cu ea? Vrea si tanti cu 4 clase sa se dea bengoasa …si voi v-ati gasit s-o corectati pe ea. Spuneti si voi ca ea sa se simta si ea bine . Saraca ca tare …..naiva …e….!!!!! Tanti, deschide calculatorul si scrie pe GOAGIL…. STEP BY STEP…apoi citeste ce e aia…daca stii literele …si apoi da-ti cu parerea. Sarut mana!!!
Tanti Luminita, dar matale te dai desteapta rauuu… Afla de la mine ca Step By Step NU E PENTRU COPII CU DISABILITATI! Step By Step este :Step by Step este o metoda alternativa de educatie a copiilor de la nastere pana in adolescenta bazata pe datele psihologiei stiintifice a dezvoltarii copilului. Metoda s-a consolidat si verificat in peste 30 de ani de aplicare si functioneaza in peste 26 de tari. Elaborarea metodei si licenta ei apartine Children Resource International din Washington SUA. Tu Tanti Luminita confunzi cu programul de alfabetizare pe care-l facea doamna Malehin cu Fundatia Portul Sperantei. Mai intai informeaza-te si apoi deschide gura sa papi Bureti!!!
Ar fi bine sa te informezi inainte de a posta un comentariu.Programul „after school” nu e unul si acelasi cu programul „step by step”. Asadar vorbesti aiurea…clase de step sunt mai multe in judet dat de after school nu. In tarile UE programul after school e generalizat si e o treaba extraordinara. Celalalt se bazeaza pe activitati ludice, mult mai lejer si e imprumutat de la nemti care functioneaza pt copii cu dizabilitati.
Cum adica e singura scoala din judet care are program de tip after school?
Da’ scoala 8 atunci ce are? Sau doamna Placinta vrea sa se stie numai de scoala pe care a pastorit-o? Nu inteleg de ce e trecuta sub tacere scoala 8!!!!