ncepnd de ieri, de cnd a fost sfintit, locuitorii din zona Grdin a Brladului au n sfrsit o capel mortuar amplasat pe un teren n curtea Spitalului de Copii Sfntul Nicolae din localitate. La eveniment a participat si Preasfintitul Corneliu Brldeanu, Episcopul Husilor, care mpreun cu un sobor de 15 preoti a tinut ceremonia de sfintire. Nu au lipsit nici protopopul Brladului, Constantin Marin, sau primarul localittii, Constantin Constantinescu, care au fost vizibil emotionati de atmosfera ncrcat. De asemenea, cteva sute de localnici s-au nghesuit s asiste la slujb, mai ales c au avut ocazia s-l asculte de la doar ctiva metri pe Episcopul Husilor. Constructia a fost nceput n urm cu mai bine de un an cu ajutorul fondurilor primite, n cea mai mare parte, de la o societate comercial dar si din donatii fcute de ctre unii din enoriasii parohiei Nasterea Maicii Domnului si Sfntul Nicolae. Motivul pentru care aceast constructie a devenit realitate este lipsa unei biserici si a unei capele n zon, care s deserveasc nevoilor localnicilor. Constructia are 18 metri lungime si 8 metri ltime si toat investitia a costat n jur de cinci miliarde de lei vechi. Chiar dac aceasta a fost ridicat lng Spitalul de Copii, principalii beneficiari ai ei sunt brldenii care stau n zon, iar slujbele vor fi oficiate de printele Marian Batog, preotul repartizat n parohia Nasterea Maicii Domnului si Sfntul Nicolae.