Catalin a scapat de leucemie si se ntoarce acasa!

Dup aproape trei luni de la transplantul de mduv efectuat n Italia, Ctlin Micu, liceanul brldean care a avut leucemie mieloblastic acut, se va ntoarce acas perfect refcut. ntre timp, familia sa, ajutat de colegii si profesorii tnrului, a reusit s plteasc si restul de bani ceruti de conducerea clinicii private din Florenta. Ctlin Micu nvat la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Brlad, n clasa a XII-a. El a aflat undeva pe la nceputul anului scolar 2008-2009 c sufer de teribila boal si, de atunci, a dus o adevrat lupt pentru supravietuire. A avut ns un sprijin de ndejde: colegii si profesorii liceului, care s-au mobilizat si au organizat zeci de actiuni caritabile pentru a strnge suma necesar interventiei, adic n jur de 125.000 euro. Pe lng acestia, oameni de bine din oras sau din alte localitti, miscati de suferinta lui Ctlin, au contribuit cu sume mari de bani. Astfel, dup aproape zece luni de actiuni umanitare, drumuri si internri la un spital din Cluj, pe data de 14 aprilie, Ctlin a primit mduv de la fratele su mai mic, Tudor. Acum, la dou luni si jumtate de la interventia salvatoare, ambii se simt foarte bine. Tudor s-a ntors acas la scurt timp de la transplant, ns Ctlin a trebuit s mai suporte analize suplimentare si recuperri, pentru ca organismul s i accepte mduva fratelui su. ntre timp, pe lng familia sa, liceanul Adrian Mihil, cel care a organizat mare parte din actiunile de strngere de fonduri, a pstrat legtura cu Ctlin si abia asteapt s l revad. Acesta spune c, n prezent, starea postoperatorie este excelent si c, pn la sfrsitul lunii, Ctlin va reveni acas. „Ultima dat am vorbit n urm cu aproape o sptmn. Totul este n ordine, se simte foarte bine si, fie pn pe 15 iulie, fie pn la sfrsitul lunii, se va ntoarce. Mi-a spus c i este dor de cas, c abia asteapt s-si revad prietenii, c se plictiseste si c vrea din nou la scoal. A stat pn acum n Florenta, pentru c a trebuit s fac niste recuperri, dar acum starea lui este foarte bun”, ne-a spus Adrian Mihil, presedintele Asociatiei Umanitare „O sans pentru Ctlin”. Acesta a subliniat faptul c, pe lng avansul de 85.000 de euro pltit initial clinicii, s-a reusit strngerea ntregii sume si achitarea ei. Totusi, dac va mai fi nevoie de bani, vor mai fi organizate si alte manifestri. n mod sigur, cel putin un concert ce va avea intrarea liber va fi sustinut dup venirea lui Ctlin. n acest fel, tnrul va multumi tuturor celor care au contribuit la operatia si nsntosirea sa. „Cred c dac mai este nevoie de bani, vom mai organiza cel putin concertul care ar fi trebuit s aib loc pe platoul liceului n luna mai si care s-a anulat. Dac nu, atunci va fi doar un spectacol n semn de de multumire”, a adugat Adrian Mihil. Ct despre Ctlin, n ciuda faptului c pe parcursul anului scolar a stat mai mult prin spitale, atunci cnd mai trecea prin Brlad mai primea cteva teme. Asa a reusit s treac cu bine n clasa a XII-a, la finalul creia l asteapt un examen de Bacalaureat ce pare „floare la ureche” pe lng ce greutti a ntmpinat n acest an.

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.