Mult anuntatele schimbri politice de la vrful administratiei judetului nu se vor petrece prea curnd. Asa cum recunoaste Dumitru Buzatu, presedintele Organizatiei Judetene a PSD Vaslui, administra- tia judetului se afl, n momentul de fat, ntr-un blocaj. Solutia „normal” identificat de liderul PSD este o lege care s reglementeze aceste schimbri si, mai ales, nivelul la care se vor produce. Schimbrile politice care s-au petrecut din patru n patru ani n administrat ia romneasc si-au cstigat locul n traditia democratic a trii. n virtutea obiceiurilor cptate astfel, presa vasluian, ca de altfel cea din toat tara, a nceput s vorbeasc, imediat dup instalarea noului Guvern, despre schimbrile care ar fi stat s se petreac n toate institutiile deconcentrate din judet. Pentru a contrazice toate „teoriile revizioniste” vehiculate n ultima perioad, Dumitru Buzatu a declarat c schimb rile politice de la vrful administratiei vasluiene sunt de asteptat, ntr-adevr, dar numai pentru cei nzestrati cu o mare calitate: rbdarea. Buzatu a explicat usor ironic si atitudinea retras pe care a avut-o n ultima perioad, n care a ezitat/evitat s vorbeasc despre ceea ce a fost de multe ori subiectul zilei, sau chiar al sptmnii, anume despre schimbrile politice: „A lipsit subiectul conversatiei”. „Este adevrat c am avut numeroase discutii cu cei de la PDL, asa cum era normal. Este, de asemenea, adevrat c s-a atins si acest subiect al schimb rilor conducerii unor institutii, dar aceste discutii nu s-au soldat cu rezultate notabile. Noi nu vrem s ne pripim, vorbind astzi despre lucruri care se vor petrece pe termen lung”, a declarat Dumitru Buzatu. Presedintele PSD Vaslui spune c si atunci cnd aceste schimbri mult discutate vor ncepe s se produc vor exista unele mari exceptii. Principiul folosit de Buzatu att pentru a explica aceste schimbri, dar si exceptiile de la ceea ce trebuie s fie o regul, se numeste „asumarea responsabilittii”. n momentul de fat, a precizat Buzatu, administratia judetului se afl ntr-un blocaj. Solutia identificat de el este una „fireasc si curat”. „Noi trebuie s reglementm foarte clar, printr-o lege, de la ce nivel n sus se vor face schimbri”, a spus Buzatu. Aceast lege ar avea, dup prerea lui, numeroase virtuti. n primul rnd, ar linisti functionarii din esalonul doi, functionarii de executie, c nu vor fi schimbati, reusind s rmn concentrat i asupra muncii lor. Apoi, ar obliga partidele s aib oameni capabili s le pun n aplicare programul de guvernare. „Toate partidele trebuie s aib cadre pregtite n toate domeniile, oameni capabili s le pun n aplicare programul de guvernare”, a mai spus Buzatu. „Este foarte greu, dac nu imposibil, att pentru partid, ct si pentru individ, s ceri sau s accepti ca un program de guvernare, al unei formatiuni sau aliante, s fie pus n aplicare de membrii unui partid, aflat n opozitie”, a mai declarat Buzatu. Conform aceleiasi „asumri a responsabilittii”, dar si pentru „intrarea n normalitate”, liderul pesedistilor spune c PSD si PDL au fcut si vor mai face evaluri ale activittii directorilor de institutii descentralizate, pentru a putea decide cine trebuie schimbat si cine trebuie s rmn n functie. Un exemplu: „PSD nu are un finantist bun, care s l poat nlocui pe Mihit Pantru” (directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Vaslui, n.r.).
Domnule BUZATU ,dar cine va impiedicat sa va atrageti in partid persoane care sa fie oneste,specialisti,etc.Spuneti asta fiindca PANTARU este un oportunist,corupt,spagar,cameleon care sa orentat imediat,a dat potul a declarat ca trece la PSD si acum doamne”este de neinlocuit” Oare cine a condus Finantele Publice Vasluiene pina in 2000 sau 2004 ????????.Sunt atitia tineri mult mai capabili decit acest constipat de PANTARU care a furat,fura si acum impreuna cu toata familia lui.Au dreptate oamenii cind spun ca sunteti si voi niste HOTI,SMENARI fara un pic de simt civic,patriotic si uman.Dar o sa ajungeti si voi ca noi si atunci sa va vedem ce o sa faceti?Cineva spunea ca voi aveti bani si nu o sa suferiti,dar o sa suferiti din alte motive.Dumnezeu nu doarme,orcit de perversi sunteti voi si oricit ati furat sa va asigurati viitorul vostru si al progeniturilor voastre.Pe pamant se platesc toate.Sa va manince viermii de vii.