Un brbat n vrst de 65 a ajuns duminic la Spitalul Municipal de Urgent „Elena Beldiman” din Brlad dup ce a fost muscat n zona gurii de propriul cal. Starea sa este att de grav nct va necesita transferarea la Clinica de Chirurgie Buco-maxilo-facial din Iasi pentru reparatii la ambele buze. Incidentul s-a petrecut duminic n jurul orei 17.00, chiar n curtea btrnului din localitatea Iana. Omul, care era sub influenta buturilor alcoolice si se afla ntr-o stare mai afectuoas, a ncercat s-si srute calul. Animalul n-a suportat mirosul de alcool si l-a muscat de gur fr a tine seama c este stpnul su. Imediat, steanul a fost adus la Compartimentul de Primire Urgente, unde i s-a pus diagnosticul de traumatism cranian cu plag muscat prin mentonier. „Calul n-a suportat s fie srutat si l-a muscat cu simt de rspundere. Muscturile de cal si cele de porc sunt aproape la fel de periculoase ca cele de crocodil, pentru c nu apuc, ci smulg. L-a muscat att de tare, nct buza superioar se mai tinea doar ntr-un firisor dar era ntreag, iar cea inferioar cu tot cu prtile moi ale regiunii mentoniere a fost smuls. Si, pentru c zona este hemoragic, a pierdut foarte mult snge”, a declarat medicul Ctlin Anghelut, purttorul de cuvnt al spitalului. El a adugat c, n timpul interventiei, s-a reusit salvarea a aproape 25 centimetri ptrati din zona afectat. n prezent, omul se afl internat la Sectia ORL, ns va trebui s fie transferat la Clinica de Chirurgie Buco-maxilo-facial din Iasi, unde va fi supus unor operatii reparatorii. Este posibil ca medicii s decid c va fi nevoie de grefe de piele de pe mini sau picioare pentru a putea nlocui tesuturile distruse prin musctur.
1 COMENTARIU
LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Senzationala stire! Daca mai aveti stiri cu dezaxati, sa mai tipariti! MAI VREM!
Sau nu.