Vineri, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Brlad va gzdui un simpozion pe tema nclzirii globale, intitulat Accentuarea nclzirii globale – o provocare pentru omenire. Manifestarea este inclus n Programul ENO – campania 2009 contra schimbrii climatice, la care sunt implicate 800 de scoli din peste 101 tri. La nivelul liceului brldean, activitatea este organizat de comisia Eco Sirius, din cadrul Asociatiei Astronomice Sirius Brlad. Vor participa elevi si profesori din toate clasele liceului, care vor ncerca s sensibilizeze, prin mai multe activitti, n legtur cu problema nclzirii globale. Campania de lupt mpotriva schimbrilor climatice a demarat n noiembrie 2008 si se va ncheia la sfrsitul lunii ianuarie. n aceast perioad, se desfsoar tot felul de actiuni la nivelul ntregii planete. La noi, va avea loc un simpozion, unde se va discuta despre efectele care au aprut deja si n Romnia. Totodat, vor fi prezentate desene realizate de copii n care sunt surprinse aceste schimbri climatice majore. Elevilor li se par interesante aceste activitti cu caracter ecologic si chiar particip cu plcere, ne-a spus profesorul Ioan Adam, presedintele Asociatiei Astronomice Sirius Brlad. La manifestare sunt invitati si elevi de la alte scoli din localitate, precum si reprezentanti ai Agentiei de Mediu Vaslui. Astfel, se doreste sensibilizarea publicului ncepnd cu copiii n ceea ce priveste schimbrile climatice produse tot mai mult n ultimii ani. Chiar dac sunt doar elevi si nu pot singuri s decid n aceast problem, ei pot contribui prin reducerea consumului de curent electric, ap sau gaz, a ncheiat profesorul Adam. Simpozionul va avea loc vineri la ora 10.00 n cancelaria institutiei de nvtmnt.