Criza alimentar continu s loveasc n populatia srac. Cu putin nainte de reuniunea de la Madrid privind criza alimentar, Banca Mondial (BM) a dat un nou avertisment prin care a subliniat c milioane de persoane din toat lumea continu s sufere din cauza crizei alimentare. „Preturile produselor alimentare, combinate cu impactul crizei financiare, nu fac dect s agraveze dificulttile lumii aflate n dezvoltare”, a declarat directoarea general a BM, Ngozi Okonjo-Iweala. Instituta a semnalat nc o problem foarte grav cu privire la pretul alimentelor. Astfel, n timp ce cotatiile porumbului pe pietele interna- tionale a sczut cu 32%, pretul cu care consumatorii finali l cumpr nu s-a redus dect cu 1%, lucru care ar trebui s necesite o atentie special a modului n care se comercializeaz produsele alimentare de baz. BM arat c 13 milioane de persoane au primit deja ajutoare din luna mai a anului 2008 si pn acum. Pentru aceste ajutoare s-au cheltuit 500 de milioane de dolari, iar proiectele viitoare vizeaz mobilizarea a nc 700 de milioane de dolari.