Epopeea autobuzelor electrice pentru Bârlad a ajuns la final: a fost desemnat câștigătorul licitației!

După o procedură care s-a întins pe mai bine de un an, „presărată” cu solicitări de clarificări, contestații la CNSC și la Curtea de Apel Iași și cu dispunerea reevaluării ofertelor înscrise, licitația privind achiziția a zece autobuze electrice de către municipalitatea bârlădeană și-a desemnat, în sfârșit, câștigătorul. Cel care va furniza mijloacele de transport este BMC TRUCK & BUS, din județul Ilfov, care, în primă fază, a fost declarat respins și care se obligă să aducă autobuzele la un preț de circa 19 milioane de lei fără TVA, adică cu 1 milion mai mult decât a vrut să ofere primăria. Potrivit caietului de sarcini, primul autobuz va fi livrat în maximum trei luni de la emiterea ordinului de livrare de către primărie, iar celelalte nouă autobuze vor fi livrate în următoarele șapte luni.

Pe data de 12 februarie 2021, Primăria Bârlad a lansat pe SICAP a doua licitație privind contractul de „Furnizare de autobuze electrice echipate cu sisteme GPS și sistem de informare călători”, după ce, prima, organizată în februarie 2020, nu a atras niciun ofertant. Contractul vizează furnizarea a zece autobuze ecologice pentru proiectul „Dezvoltarea sistemului public de transport în comun în Bârlad prin achiziția de autobuze electrice, în scopul reducerii emisiilor de carbon”, destinate transportului public urban din Bârlad.

De această dată, contractul în valoare totală de 17.991.801,4 lei fără TVA (adică 21.410.243,67 lei cu TVA) s-a soldat cu trei oferte depuse de: • Ofertant unic SOLARIS BUS & COACH sp. z. o. o. (leader), din Polonia (unul dintre cei mai mari producători de troleibuze și autobuze din Europa, cu o experiență de peste 25 de ani); • Ofertant unic ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL (leader), din județul Ilfov; • Ofertant unic BMC TRUCK & BUS (leader) – din județul Ilfov, JT GRUP OIL (terț), din județul Constanța, și Thoreb Information Systems (subcontractant 3%), din București.

În urma verificării dosarelor din punct de vedere tehnic și financiar, la începutul lui octombrie 2021, comisia din cadrul primăriei a declarat câștigătoare oferta depusă de ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL. Nu a fost să fie! BMC TRUCK & BUS a contestat decizia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) pe motiv că informațiile suplimentare primite de la firma câștigătoare nu pot fi considerate clarificări, așa cum solicitase comisia. După aproape două luni, CNSC a admis contestația făcută de BMC TRUCK & BUS și a obligat Primăria Bârlad să reanalizeze oferta lui ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL.

Cum decizia nu i-a fost favorabilă, firma ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL a făcut recurs, însă nu la CNSC, ci la Curtea de Apel Iași. De această dată, instanța a dispus din start respingerea hotârârii comisiei de analiză a ofertelor privind declararea societății ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL drept câștigătoare și a cerut reevaluarea ofertelor depuse, fără a mai fi inclusă și cea a firmei menționate. Cum ofertantul polonez a fost respins încă de la bun început deoarece nu întrunea toate criteriile cerute de caietul de sarcini, singurul dosar reverificat a fost cel al BMC TRUCK & BUS.

Așa că, după încă o lună și jumătate, pe data de 18 februarie, comisia de analiză din cadrul primăriei a desemnat, în sfârșit, câștigătorul licitației. Evident, este vorba despre BMC TRUCK & BUS. Oferta depusă de firma ilfoveană prevede furnizarea celor zece autobuze electrice la un preț mai mare cu un milion de lei decât a fost dispusă municipalitatea să ofere, adică circa 19 milioane de lei fără TVA. Urmează ca, în câteva zile, reprezentanții celor două părți să semneze contractul ce va avea o durată de 22 de luni.

Potrivit caietului de sarcini, primul autobuz va fi livrat în maximum trei luni de la emiterea ordinului de livrare de către primărie, evident, după semnarea contractului. Celelalte nouă autobuze vor fi livrate în maximum șapte luni de la semnarea procesului verbal de recepție a primului autobuz. De asemenea, caietul de sarcini atașat prevede că cele zece autobuze electrice trebuie să fie noi, să fie fabricate de același producător și sub aceeași marcă, cu tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei cu baterii de acumulatori. De asemenea, trebuie să aibă o capacitate de 16 locuri pe scaun ^ 2 strapontine ^ 1 loc șofer ^ 1 loc special amenajat pentru persoanele cu dizabilități, precum și 33 – 35 locuri în picioare. Autobuzele vor avea o lungime cuprinsă între 8 – 11 metri.

„Autobuzele electrice ofertate vor îndeplini următoarele specificații: • durata medie de funcționare de minimim 15 ani; • termenul de garanție acordat întregului vehicul este de minimum 2 ani; • termenul de garanție acordat pentru bateriile electrice este de minimum 5 ani; • durata de viață a motorului trebuie să fie de minimum 8 ani; • termenul de garanție va fi de minimum 500.000 kilometri; • autonomia autobuzelor electrice va fi de minimum 150 kilometri, efectiv rulați, între două încărcări, cu o viteză maximă de deplasare de 80 kilometri / oră, în condițiile în care funcționează sistemul de încălzire sau climatizare la capacitatea maximă de utilizare a instalației de răcire/încălzire și cu încărcare maximă de persoane; etc”, sunt câteva din criteriile impuse prin caietul de sarcini.

Toate autobuzele vor fi dotate cu sisteme GPS de localizare și monitorizare, precum și cu panouri de informare, în timp real, pentru călători. Obiectivele principale ale investiției după primul an de operare sunt: reducerea cu 3,2% a emisiilor de carbon din transport; reducerea cu 8,4% a deplasărilor cu autoturisme private în favoarea transportului public; promovarea unei mobilități incluzive, prin facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la sistemul de transport public electric.

Proiectul „Dezvoltarea sistemului public de transport în comun în Bârlad prin achiziția de autobuze electrice, în scopul reducerii emisiilor de carbon”, finanțat Programul Operațional Regional 2014-2020, presupune nu doar achiziția autobuzelor electrice, ci și amenajarea unui depou pentru transportul electric din Bârlad. De asemenea, vizează și înființarea a două trasee pe străzile General Vasile Milea – Mihai Viteazu – Colonel Simionescu Sava – Paloda – Ioan Popescu – Vasile Pârvan – Căpitan Grigore Ignat – Bulevardul Republicii – Restaurant Galamar și Restaurant Galamar – Bulevardul Republicii – Bulevardul Epureanu – Constantin Hamagiu – Nicolae Bălcescu – Dragoș Vodă – Mihai Eminescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.