Gropile de gunoi de la Bârlad, Huși și Negrești vor deveni istorie

0
2529

• Cu organizarea licitației „pentru obținerea autorizației de gospodărire a apelor pentru depozitelor de deșeuri neconforme închise din județul Vaslui – Bârlad, Huși și Negrești”, anunțată recent de către Consiliul Județean, este marcată ultima etapă în închiderea celor trei gropi neecologice.

50.000 de lei este suma pe care Consiliul Județean o pune în joc pentru găsirea, prin licitație publică, a unei societăți care să facă toate lucrările și demersurile necesare obținerii „autorizației de gospodărire a apelor pentru depozitele de deșeuri neconforme închise din județul Vaslui – Bârlad, Huși și Negrești. Bineînțeles, obținerea autorizației respective are în vedere certificarea faptului că de pe urma existenței vreme îndelungată a depozitului de deșeuri nu există consecințe nefaste asupra mediului, adică apa, pânza freatică nu a fost afectată și se păstrează în parametrii normali de mediu.

Societatea care va cîștiga licitația are la dispoziție două luni pentru a pregăti toată documentația, în acest sens prelevând probe de apă și sol, va interpreta indicatorii de mediu, va purta discuții de autoritățile competente. Iar la final, cele trei depozite, din Bârlad, Huși și Negrești vor deveni cu adevărat istorie, așa cum se știe, locul lor fiind luat astăzi de către depozitul ecologic de la Roșiești, loc în care ajunge tot gunoiul din județ.

În prezent, județul Vaslui dispune de unul dintre cele mai mari depozite ecologice din estul României: groapa de la Roșiești. Amplasată între Vaslui și Bârlad și deschisă în iulie 2018, după patru ani și trei licitații pentru concesionarea depozitului, realizarea investiției a fost amânată de mai multe ori din cauza numeroaselor contestații formulate de firmele ofertante. Beneficiind de o finanțare de aproape 40 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile, depozitul de la Roșiești primește și deșeurile din județul Galați. Autoritățile locale spun că sunt deschise și către alte solicitări, cum ar fi cea venită din Vrancea, unde nu există astfel de facilități.

Contractul de finanțare pentru depozitul ecologic de deșeuri de la Roșiești a fost semnat în 2011, iar lucrările s-au finalizat în 2015. Valoarea proiectului a fost de circa 40 milioane de euro. Depozitul are o celulă de depozitare în care încap 1,3 milioane tone de deșeuri, o stație de sortare și stații de transfer. Din aceleași fonduri europene s-a realizat și închiderea depozitelor urbane neconforme existente în Bârlad, Huși și Negrești.

Pe lângă groapa ecologică, proiectul european mai conține alte două contracte de lucrări care au vizat construcția a patru stații de transfer la Vaslui (capacitate de 48.087 tone/anual), Bârlad (capacitate de 40.149 tone/anual), Huși (capacitate de 20.331 tone/anual) și Negrești (capacitate de 9.573 tone/anual). În aceste stații este depozitat temporar gunoiul, care apoi ajunge la groapă.

Proiectul a mai prevăzut închiderea și reabilitarea depozitelor urbane neconforme existente în Bârlad, Huși și Negrești, precum și acordarea de asistență tehnică și supervizarea lucrărilor, incluzând măsuri de publicitate și conștientizare a populației în vederea reducerii cantității de deșeuri sau separării materialelor reciclabile și a deșeurilor biodegradabile la sursă.

Tot în cadrul proiectului au fost cumpărate și 24 de mașini, dintre care șase camioane cu remorcă pentru stațiile de transfer și 18 camioane compostoare pentru preluarea selectivă a deșeurilor din județ. De asemenea, au fost achiziționate echipamente de colectare: containere metalice și din plastic pentru colectarea deșeurilor menajere și reciclabile, unități de compostare individuală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.