Canaliile din presa națională au descins la Vaslui ca să-și bată joc de copiii vasluienilor care dau examene

0


Jigodiile din presa națională au venit la Vaslui cu scopul de a-și bate joc de copiii care dau Evaluarea Națională. Eleve de clasa a VIII-a, de 13-14 ani, ajunse la primul examen din viața lor, emoționate, timorate, s-au văzut cu microfonul în față, cu camera între ochi, luate la întrebări de niște derbedei puși pe scormonit rahat și batjocorit vasluienii, pentru că, nu-i așa?, e cel mai ușor.

Derbedeii cei mici ai presei de un anumit profil, de scandal și batjocură, au fost trimiși de derbedei cei mari, șefii lor, altfel „analiști” și „formatori de opinie” prin studiourile tv, la țintă, fără scrupule, să își bată joc de niște copii, să-i înjosească, să-i transforme în subiecte de amuzament, să se râdă bine de ei. Iar cel mai bine pentru aceste haimanale, când e vorba de râs de oamenii, e la Vaslui, nu-i așa? O știm!

O fată, emoționată din cale afară, foarte probabil, face un mic și simplu dezacord în exprimare, imediat ce a ieșit din primul examen al vieții sale. Derbedeii sunt fericiți că au „subiect”, că scopul vizitei a fost atins. Se poate râde de biata copilă vasluiancă pe plan național. Știrea e „beton”! Chipul îi este pus în ziar doar cu o mică bandă de blur în dreptul ochilor. Se încalcă legea! Dar ea trebuie să fie batjocorită cât mai bine, să fie umilită corespunzător, să poată fi recunoscută. Se spune și de la ce școală este, „Ștefan cel Mare” din Vaslui. Așa-zisa știre trebuie să aibă și obiect, și subiect. Care e subiectul? Și așa emoționată, copleșită de examen, dar cu o presiune neașteptată în plus, adică cu așa zisul „reporter” agresiv în fața sa, fata spune: „Unele exerciții a fost grele, dar m-am descurcat”. Și canaliile știu care este publicul lor, cei care vor râde la cea mai mică greșeală fără să gândească de două ori. Și e destul, e mare acest public. Cei care vânează greșelile altora, și cele mai mici, fără să se uite măcar odată în oglindă. Îi întâlnim și noi mereu în profesia de ziarist, sunt mulți… Râd și când li se arată degetul, numai când li se spune că e de râs și batjocorit. Aceste „caractere” se vor dezlănțui, și se găsesc încă de printre colegii săi, din păcate. Poate copila va fi marcată pe viață de această rușine, o cicatrice va purta oricum. E prima dată când apare la ziar, și încă unul național. E lucru mare în viața unui copil! Cum apare? Cui îi pasă?! Canaliile și-au făcut știrea. Și au obținut efectele scontate. S-a râs bine. Ba jigodiile vor sânge, la figurat, de data asta: scormonesc cuțitul în rana deschisă a copilului: „Întrebată cum i s-a părut examenul, o elevă din Vaslui a stârnit hohote de râs în jurul său din cauza unei greșeli de exprimare”, scrie reporterul. Dați-i drumul oameni ai perfecțiunii, cititori și telespectatori ai România TV, râdeți de biata copilă. Asta doresc cei de la „onorabilul” post de televiziune și asta obțin de la publicul lor, numeros, v-au evaluat corect, vă folosesc bine! Râdeți de un copil căruia nu îi acordați nicio circumstanță atenuantă și deseară ascultați manelele de pe același post, pline de dezacorduri mult mai mari…  

Canaliile și mai mari, de la CanCan, râd chiar fără niciun motiv de o altă elevă de clasa a VIII-a din Vaslui, minoră, fără îndoială, căreia îi pun chipul în ziar, într-o filmare, în care apare alături de o colegă, de asemenea minoră, evident. Legea este ignorată cu totul fără nicio jenă! De data asta doar prostia lor îi determină să batjocorească eleva, neînțelegând, în idioțenia lor, răspunsul fetei. Pentru prostovanii care trec drept ziariști doar pentru că sunt capabili de orice pentru a realiza o știre, răspunsul nesigur al unui copil de 13-14 ani atunci când este întrebat ce vrea să se facă mare este …„uluitor”. „O elevă din Vaslui a avut un răspuns uluitor”, titrează caracudele de la CanCan.

Analizați acest mic textul dumneavoastră și spuneți dacă „ziaristul” (dar și șeful său, corector) dă măcar vreun mic semn de inteligență sau discernământ: „O fată din Vaslui a fost întrebată ce își dorește să se facă atunci când va fi mare, iar răspunsul ei a fost unul uluitor. Aceasta vrea să își continuie studiile la Științe ale Naturii”. Ce o fi „uluitor” aici?! Dar e și fals, nu asta a spus eleva. În filmare se aude asta: fata este întrebată la ce liceu vrea să meargă, iar ea numește liceul, dar chiar și profilul. Apoi este întrebată dacă vrea să se facă medic și răspunde că nu știe sigur, dar poate pe viitor va lua această decizie. În discuția asta există o persoană extrem de stupidă, de-a dreptul imbecilă, de care se poate râde pentru capacitățile sale limitate de înțelegere, într-adevăr. Dar aceasta nu este, în niciun caz, eleva vasluiancă!…

Pe scurt, iată știrea din perspectivă vasluiană: Canaliilele fără scrupule care conduc ziare și televiziuni mizerabile la București și-au trimis micii derbedei de nimic de prin studiouri capabili de orice pentru o știre să-și mai bată încă o dată joc de Vaslui, de această dată cu ocazia examenelor de Evaluare Națională, pentru audiență. Sinapsa reușită în micile lor creiere îmbâcsite de mizerie și meschinărie a fost că la aceste examene există perle și se poate râde de copiii, iar românii de care se poate râde cel mai bine se găsesc la Vaslui. Așa că și-au spus: hai să batjocorim copiii vasluienilor, cel mai bine! Au reușit (dar numai pentru cei ca ei, fără minte și bun simț!), să facă asta gâsind un mic dezacord în exprimarea unei fete emoțioante și manifestându-și propria prostie când nu au înțeles enunțul simplu al unei alte copile.  

Cele două fete, ca și colegii lor și alți copii, au luat însă astfel la cunoștință brutal despre „viața socială” din țara noastră modelată de acest segment de presă în care infecția morală, imbecilitatea și diletantismul, mârșăvia, puroiul pe care îl formează aceste „calități” coace permanent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.