Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava va coordona un proiect naţional major de sănătate publică, în valoare de aproximativ 15 milioane de euro, finanţat prin fonduri europene nerambursabile, care va deservi întreaga regiune Nord-Est.

Proiectul va permite depistarea timpurie a peste 200 de afecţiuni congenitale la circa 14.500 de gravide şi nou-născuţi din România, în special din regiunea Nord-Est, în care se află și județul Vaslui.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a subliniat importanţa reuşitei: „Suntem lideri într-un proiect naţional de sănătate publică. Nu este coordonat de Bucureşti, Cluj sau Iaşi, ci de Suceava. Este o premieră istorică pentru sistemul medical sucevean şi regional”.
Proiectul, denumit SCREEN-LIFE, este singurul proiect naţional finanţat pe apelul dedicat screeningului prenatal şi neonatal. Va implica o echipă de peste 340 de experţi şi specialişti la nivel naţional. Regiunea Nord-Est (Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Neamţ) va avea cel mai mare număr de beneficiari.
„Pentru mine, această performanţă este o mândrie şi o confirmare clară că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava are o echipă capabilă să câştige şi să coordoneze proiecte mari, cu impact pentru întreaga ţară. Felicit conducerea spitalului şi pe toţi cei care au contribuit la această reuşită, mai ales că vorbim despre singurul proiect naţional finanţat pe acest apel de screening prenatal şi neonatal” a declarat Gheorghe Şoldan.
Pe lângă investiţiile în echipamente medicale moderne, Spitalul Judeţean Suceava va primi şi o unitate medicală mobilă complet echipată, care va ajunge în zonele defavorizate şi comunităţile sărace, acolo unde accesul la servicii medicale este limitat.
„Acest proiect poate însemna mai puţine complicaţii, mai multe şanse la tratament la timp şi o îngrijire mai bună pentru mii de mame şi copii” a precizat Gheorghe Şoldan.
Consiliul Judeţean Suceava va asigura cofinanţarea de 2% din valoarea totală a proiectului. Implementarea SCREEN-LIFE va începe în perioada imediat următoare şi reprezintă o investiţie strategică în sănătatea publică, cu impact pe termen lung la nivel naţional.










