„De Sfinții Constantin și Elena, Ansamblul Artistic „Rapsodia Vasluiului” vă invită la un regal folcloric de excepție! Primăria și Consiliul Local Vaslui ne aduc împreună pentru o seară plină de cântec, joc și dor autentic”, anunță Primăria municipiului Vaslui.

După ce vor fi admirat munca horticultorilor din județ și întreaga țară: florile și aranjamentele florale care au acaparat Centrul Civic al municipiului Vaslui cu ocazia celei de-a X-a ediții a Serbării Florilor, vasluienii sunt invitați joi seara în Parcul Copou, la o manifestare organizată tot de municipalitate.
Este vorba de un regal folcloric de excepție, așa cum anunță organizatorii, respectiv de un concert special al Ansamblului Artistic „Rapsodia Vasluiului” și invitaților săi dedicat va avea loc un concert dedicat „Sf. Împărați Constantin și Elena”.
Joi, 21 mai 2026, de la ora 18.00, pe scena din Parcul Copou sau, în caz de vreme nefavorabilă, pe cea a Centrului Cultural Județean „Dimitrie Cantemir”, alături de Ansamblul Artistic „Rapsodia Vasluiului” îndrăgitul interpret Ștefan Enășel Romașcanul, Grupul Folcloric „Floarea Dorului” (coord. prof. Adrian Călin); Mândrele Vasluiene – Clasa de folclor și Grupul vocal de la Școala de Muzică „Gandor Music School”.
Intrarea este liberă!










