„Democraţia la judecată” – audieri publice la Parlament: clarificări privind anularea alegerilor prezidențiale, eveniment organizat de deputata de Vaslui Laura Gherasim

0

Deputata Laura Gherasim, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Camera Deputaților, împreună cu președintele comisiei similare din Senatul României anunță organizarea evenimentului public „Democrația la judecată”. Prin aceste audieri, se dorește aducerea de clarificări privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. „În urma anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, cetățenii au dreptul legitim la claritate, responsabilitate și adevăr instituțional”, consideră deputata Laura Gherasim, organizatorul evenimentului care se va desfășura la Palatul Parlamentului, în perioada 26–30 ianuarie.

Cu privire la contextul factual al anulării alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024, cetăţenii aşteaptă răspunsuri. În acest context, deputata Laura Gherasim, preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor şi Nicolae Vlahu, preşedintele Comisiei similare din Senatul României vor organiza evenimentul public „Democraţia la judecată”.

„Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a cinci zile de audieri publice, în perioada 26–30 ianuarie, la Parlamentul României, și are drept obiectiv consolidarea transparenţei decizionale, al responsabilităţii instituţionale şi al respectului faţă de drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Obiectivul acestui demers este clarificarea completă a cadrului factual și instituțional al deciziei anulării alegerilor, consolidarea transparenței decizionale, întărirea responsabilității publice și reafirmarea respectului pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor. Pentru asigurarea pluralismului politic şi a unei reprezentări echilibrate, au fost adresate invitaţii către toate grupurile parlamentare, în vederea desemnării unor reprezentanţi care să participe în cadrul audierilor publice, din Camera Deputaţilor şi din Senat. Au fost invitate următoarele instituţii şi organisme: Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională a României, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Administraţia Prezidenţială, Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia. Invitaţii au fost adresate şi către organizaţii neguvernamentale, avocaţi şi experţi independenţi, pentru a contribui, prin expertiză profesională şi dialog deschis, la închiderea rupturii dintre cetăţeni şi instituţiile statului şi la refacerea încrederii în procesul democratic şi în statul de drept. Audierile publice constituie un cadru formal de dialog instituțional și civic, destinat clarificării elementelor de interes public relevante pentru funcționarea democrației, pentru echilibrul instituțional și pentru restabilirea încrederii publice în statul de drept. Evenimentul are caracter public, iar concluziile vor fi sintetizate într-un document public. Demersul nu are caracter jurisdicţional şi nu substituie competenţele autorităţilor constituţionale”, transmite deputata Laura Gherasim, președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.