Trafic intens la Albița: 15.000 de persoane cu peste 4.500 de mașini

0

În ultimele 48 de ore, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au fost înregistrate, pe sensul de intrare în țară, aproximativ 15.000 treceri persoane, cu peste 4.500 mijloace de transport.

Polițiștii de frontieră apreciază că valorile de trafic înregistrate sunt crescute, comparativ cu perioade obișnuite ale anului, dar specifice acestei perioade de început de an.

„Conform statisticilor din ultimii ani, creşterile valorilor de trafic, în special pe sensul de intrare în ţară, sunt cauzate de numărul mare de persoane care vin să petreacă în România sărbătorile de iarnă pe rit vechi, cetăţeni din Republica Moldova care se reîntorc la muncă în state ale Uniunii Europene, dar şi de întoarcerea studenţilor din R. Moldova în marile centre universitare din ţara noastră”, au transmis polițiștii de frontieră, care au arătat că în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, în anumite intervale de timp, media timpilor de aşteptare la intrarea în România a depăşit 30 minute, fiind suplimentat numărul arterelor de control pe sensul de intrare în ţară şi numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor.

Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale. „În acest sens, au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere, au fost utilizate toate arterele de control disponibile şi au fost utilizate două artere de control de pe sensul de ieşire pentru sensul de intrare, a fost dispusă menţinerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicaţii şi informatică şi pregătirea personalului în vederea asigurării intervenţiei rapide în zona de competenţă, pentru rezolvarea unor eventuale situaţii deosebite”, au mai comunicat polițiștii de frontieră.

Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

„Reamintim că accesând aplicaţia on-line „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional” la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare. în culori diferite. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute” – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.