Poliția Locală Vaslui cere sprijinul comunității pentru prevenirea apariției căruțelor pe străzile municipiului. În aceleași timp, proprietarii de căruțe sunt avertizați că, aducându-le pe arterele orașului, încalcă legea.

Poliția Locală Vaslui desfășoară o serie amplă de acțiuni pentru identificarea și sancționarea persoanelor care circulă cu vehicule cu tracțiune animală pe arterele municipiului. Aceștia sunt avertizați că încalcă legea, OUG 195/2002, articolul 71, atunci când intră în oraș. „Această regulă nu este doar o obligație legală, ci o măsură necesară pentru siguranța tuturor participanților la trafic și pentru buna funcționare a mobilității urbane”, transmite Poliția Locală, care arată că desfășoară verificări constante în teren, iar zonele cu risc ridicat vor fi monitorizate în mod repetat, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Scopul este prevenirea apariției căruțelor în oraș și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în toate situațiile în care acestea sunt identificate.
„Pentru eficiența intervențiilor, sprijinul comunității este esențial. Dacă observați căruțe circulând pe raza municipiului Vaslui, vă rugăm să anunțați imediat dispeceratul Poliției Locale la numărul: 0745/376.704”, tranmite Poliția Locală Vaslui, arătând că, prin implicarea fiecărui vasluian, el contribuie astfel la descongestionarea traficului rutier, la creșterea siguranței pe străzi, la menținerea curățeniei și a unui aspect civilizat în oraș și respectarea cadrului legal care guvernează mobilitatea urbană.
„Împreună putem menține municipiul Vaslui un spațiu sigur, curat și ordonat”, este mesajul instituției către vasluieni.











