„Aflată în timpul liber, colega noastră a intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor unei femei de 45 de ani, lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiul Bârlad”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care aduce aprecieri și felicitări pentru conduita plutonierului Ionela Fandac, care „a demonstrat că spiritul salvator nu are pauză”.

Plutonier Fandarac Ionela, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad, a primit aprecierile și felicitările instituției în care lucrează, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” Vaslui pentru că „a demonstrat încă o dată că spiritul salvator nu are pauză. „Aflată în timpul liber, colega noastră a intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor unei femei de 45 de ani, lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiul Bârlad”, transmit cei de la ISU Vaslui, care arată că la locul accidentului petrecut în municipiul Bârlad au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean aflat în trecere. ISU precizează că victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată ulterior la Compartimentul de Primiri Urgențe Bârlad pentru investigații suplimentare.
„Felicitări colegei noastre pentru reacția rapidă și profesionalismul demonstrat! Pentru un pompier, fiecare clipă poate însemna o viață salvată, chiar și în afara serviciului!”, transmit cei de la ISU Vaslui









