Jandarmeria Vaslui, parte activă a exercițiului „Zimbru 2025 N-E”

0

Între 20-23 mai, Jandarmeria Vaslui a luat parte la exercițiul inter-instituțional „Zimbru 2025 N-E”, desfășurat în municipiul Fălticeni și în Poligonul Mihoveni, județul Suceava.

Activitatea a fost organizată de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și a reunit structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice și al gestionării situațiilor speciale.

„Alături de partenerii noștri, am răspuns provocărilor simulate din teren prin intervenții coordonate, comunicare în timp real și aplicarea procedurilor standard într-un cadru integrat. Scopul principal al exercițiului a fost consolidarea capacității de reacție în situații de criză și perfecționarea cooperării interinstituționale. Prin implicarea noastră activă, am urmărit să ne îmbunătățim continuu modul de acțiune, astfel încât intervențiile în misiuni reale să fie cât mai rapide, eficiente și bine coordonate”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Vaslui.

Aceștia le mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a lua parte la un exercițiu complex, cu relevanță directă pentru siguranța comunității. Totodată, își reafirmă angajamentul de a colabora permanent cu structurile partenere pentru menținerea ordinii și siguranței publice.