Un băiat de 6 ani a fost victima unui accident produs în această dimineață la Moara Domnească, din primele informații reieșind că a fost lovit de un autoturism. Băiatul a fost găsit de salvatorii de la SMURD inconștient, dar respirând, echipajul medical de pe ambulanță hotărând că este nevoie de un elicopter SMURD pentru a fi transportat de urgență la un spital din Iași.

Echipaje SMURD și ale pompierilor au intervenit în această dimineață pentru acordarea primului ajutor într-un accident care a avut loc pe raza localității Moara Domnească. Din primele informații a reieșit faptul că un băiețel de 6 ani a fost lovit de un autoturism. În urma impactului, victima a rămas inconștientă pe asfalt. La fața locului a fost trimisă o ambulanță cu medic de la ISU Vaslui.
Copilul a fost găsit de echipajul medical în stare gravă, după ce l-au evaluat, acesta hotărând că este nevoie de transporarea sa, de urgență, cu un elicopter SMURD la o unitate medicală de specialitate din Iași.
„Pompierii vasluieni intervin cu o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea de îngrijiri medicale victimei unui accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Moara Domnească. La sosirea echipajului SMURD a fost găsit un copil în vârstă de șase ani, acesta prezentând multiple traumatisme și aflându-se în stare de inconștiență. Victima primește îngrijiri medicale în ambulanța pentru terapie intensivă mobilă. Între timp a fost solicitat în ajutor un echipaj cu elicopterul SMURD, acesta urmând să ajungă în câteva minute. Băiețelul în vârstă de șase ani este inconștient, dar respiră”, au transmis reprezentasnții ISU Vaslui.
Echipajele de intervenție au acționat prompt, iar copilul de 6 ani, victimă a accidentului, a primit ajutor de specialitate în ambulanța TIM (terapie intensivă mobilă) de la fața locului. Era inconștient, dar respira.










