Căutat în Slovenia pentru trafic de migranți, reținut la Albița

0

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova,  căutat de autorităţile din Slovenia, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.

Atăzi dimineață, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, de 32 de ani.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Slovenia, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii trafic de migranți pe teritoriul acestui stat”, au transmis polițiștii de frontieră de la Albița, care au precizat că persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.