Doi frați gemeni, în vârstă de 21 de ani, din Republica Moldova, s-au ales cu dosar penal după ce, zilele trecute, au fost depistați in Vama Albița cu permise de conducere false.

În data de 19 octombrie, în jurul orei 21.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, călătorind cu același mijloc de transport, doi cetățeni din Republica Moldova, frați gemeni, în vârstă de 21 de ani. La controlul de frontieră, conducătorul autoturismului a prezentat alături de documentul de identitate şi un permis de conducere similar celor emise de autoritățile din Polonia.
„În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care a fost descoperit ascuns, asupra pasagerului autoturismului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permiselor de conducere poloneze, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că cele două documente nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false, şi că niciunul dintre frați nu este posesor de permis de conducere valabil. Fraţii au declarat că, aflându-se la muncă în Polonia, au urmat cursurile unei școli de șoferi, iar în urma finalizării acestora, contra sumei de 5.000 de zloți fiecare, au primit prin poștă, la adresa de rezidență, permisele de conducere. Aceștia au mai declarat că nu au cunoștință despre faptul că documentele în cauză sunt false ori falsificate”, a transmis comisar de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.










