De vineri și până duminică, pompierii vasluieni au intervenit în 137 de misiuni operative, cele mai multe (70) fiind intervenții în situații de urgență, în total 57 de persoane fiind asistate medical ori au primit prim ajutor calificat din partea echipajelor SMURD.

Așa cum se întâmplă la finele fiecărei săptămâni, și în week-end-ul care tocmai s-a încheiat, pompierii vasluieni au fost la datorie! Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, în intervalul 11-13 octombrie, adică în decurs de 72 de ore, pompierii din județ au acționat pentru gestionarea a 137 de misiuni și acțiuni operative. Dintre acestea, 70 au fost solicitări primite din partea populației și au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
„În acest interval de timp, colegii noștri au acționat pentru limitarea și lichidarea a trei incendi izbucnite în localitățile Urdești, comuna Dodești, Ghermănești, comuna Banca, și Vaslui, precum și pentru gestionarea a șase misiuni pentru protecția comunităților, cum ar fi deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, sprijin pentru transportul persoanelor supraponderale, alte intervenții și situații de urgență. De asemenea, echipajele SMURD au efectuat 52 de misiuni, dintre care 50 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și două pentru descarcerarea / deblocarea victimelor accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, 57 de persoane au fost asistate medical. În ultimele 72 de ore, prin eforturile susținute de pompieri pe timpul intervențiilor derulate, patru persoane aflate în situații critice au fost salvate. De asemenea, pagubele materiale ale bunurilor cetățenilor au fost limitate considerabil. Nu au fost transmise mesaje Ro-Alert”, au menționat reprezentanții ISU Vaslui.
În continuare, aceștia au exemplificat câteva dintre cele mai importante cazuri la care au intervenit. Concret, pe 14 octombrie, începând cu ora 1.00, pompierii au fost solicitați să stingă un incendiu izbucnit într-o anexă a unei locuințe din municipiul Vaslui, pe strada Alexandru Vlahuță. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență într-o magazie de scule și la nivelul acoperișului casei, existând pericolul de propagare la restul locuinței și la alte două anexe gospodărești. Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După mai bine de două ore și jumătate de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate persoane rănite ori intoxicate. Au ars peste 80 de metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, o magazie de scule, piese de mobilier, diverse textile și materiale plastice. Au fost salvate două anexe gospodărești, restul locuinței (trei camere, un hol, un living, o baie) și jumătate din acoperiș. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la instalația electrică dintr-o magazine.
„Pe 13 octombrie, începând cu ora 13.56, pompierii bârlădeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru deblocare / descarcerare) și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim-ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea de prim ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe strada Bariera Puiești, municipiul Bârlad. În sprijinul pompierilor militari a intervenit și un echipaj care încadra o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două victime și tot atâtea autoturisme avariate. Una dintre victime, o femeie însărcinată în 32 de săptămâni, a necesitat o atenție deosebită. Femeia în vârstă de 27 de ani prezenta politraumatisme în urma unui accident rutier, astfel că a primit ajutor calificat în ambulanța SMURD, după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad. Cea de-a doua victimă a fost evaluată și îngrijită de echipajul ambulanței aparținând SAJ Vaslui, ulterior bărbatul fiind transportat la aceeași unitate medicală. A treia persoană implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de accidente, după care au curățat carosabilul”, au mai precizat reprezentanții ISU Vaslui.
În ceea ce privește activitățile preventive, ofițerii si subofițerii din cadrul structurilor specializate au desfășurat 41 de misiuni și acțiuni preventive, din care 8 au fost controale preventive și 31 au fost activități de informare preventivă. În urma celor opt controale preventive, au fost constatate 94 de deficiențe (unele dintre acestea au fost remediate în timpul controalelor), fiind aplicate tot atâtea sancțiuni, respectiv 89 de avertismente și 5 amenzi contravenționale, în cuantum de 13.500 lei.










