Ministerul Educației a informat că alocarea apelului de proiecte este de 45 de milioane de euro, valoare eligibilă PNRR, iar ținta este dotarea a 909 laboratoare de informatică și 909 ateliere de practică, la nivel național, pentru unitățile de învățământ profesional și tehnic. Valoarea maximă a unui grant se stabilește în funcție de nevoile școlii, în raport de numărul structurilor arondate și/sau în raport cu numărul de elevi. Proiectele vor fi depuse exclusiv pe platforma dedicată până pe 27 septembrie.

Ministerul Educației a lansat apelul PNRR „Dotarea cu laboratoare de informatică și ateliere de practică a unităților de învățământ din rețeaua învățământului profesional și tehnic”. Solicitanți eligibili ai acestui apel de proiecte sunt atât unitățile de învățământ preuniversitar de stat acreditate din rețeaua IPT, cât și toate tipurile de unități administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii și județe), care au în administrarea lor unități de învățământ IPT.
Alocarea apelului de proiecte este de 45 de milioane de euro, valoare eligibilă PNRR, iar ținta este dotarea a 909 laboratoare de informatică și 909 ateliere de practică, la nivel național, pentru unitățile de învățământ profesional și tehnic. Valoarea maximă a unui grant se stabilește în funcție de nevoile școlii, în raport de numărul structurilor arondate și/sau în raport cu numărul de elevi.
Proiectele vor fi depuse exclusiv pe platforma dedicată (UDiManager) până în data de 27 septembrie 2024 (ora 16:00).
Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională va fi finalizată până la data de 31 martie 2025. Investiția include achiziționarea de echipamente pentru clase (cum ar fi: display interactiv, suport pentru display interactiv, sistem Desktop + Monitor/Sistem AII-In-One/Laptop – pentru fiecare elev + cadru didactic, sistem sunet, multifuncțională, cameră videoconferință, router Wi-Fi, scaner documente portabil, microfon ambiental) și acoperă echipamentele de infrastructură subiacente (cum ar fi electroinstalațiile, rețelele LAN și Wi-Fi) necesare pentru utilizarea echipamentelor didactice digitale.
Pentru echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic, inclusiv al unităților de formare duală, autoritățile locale vor lansa, prin consiliile județene și primării, scheme de sprijin cu scopul de a echipa atelierele școlare. De asemenea, unitățile de învățământ profesional și tehnic vor putea solicita finanțarea în nume propriu.
„Peste jumătate din elevii din învățământul secundar superior din România sunt înscriși în programe de formare profesională (61,7 % în 2021), ceea ce depășește media UE (52,1 %), dar mai puțin de 10% din proaspeții absolvenți din învățământul profesional (ISCED 3-4) au beneficiat de învățare la locul de muncă (8,4 % în 2022), aceasta reprezentând o rată scăzută față de media UE (60,1 % la nivelul UE). Tehnologiile digitale contribuie la învățarea matematicii și a științelor în școală și, simultan, la dezvoltarea competențelor digitale. În România, TIC reprezintă o disciplină de sine stătătoare, la nivel de gimnaziu și liceu. Elemente de predare trans-curriculară și tendința de a dezvolta competențele digitale ale elevilor există deja și transversal, în cadrul studiului altor discipline decât TIC, deoarece competențele digitale au devenit esențiale pe piața muncii, chiar și în meseriile tradiționale”, se arată în ghidul solicitantului.










