Un tragic accident a avut loc în această dimineață în satul Simila, comuna Zorleni, în curtea unei societăți comerciale. În timp ce transporta marfă o autoutilitară condusă de un tânăr de 34 de ani, a acroșat un utilaj agricol, șoferul rănindu-se grav la gât și intrând în stop cardiorespirator. Ajuns de urgență, personalul medical de pe două ambulanțe a reușit să-l resusciteze și stabilizeze, însă bărbatul a decedat ulterior la spital, în ciuda tuturor eforturilor medicilor.

Un tragic accident de muncă a avut loc astăzi la Simila, în comuna Zorlemi. Un autoturism a lovit un utilaj agricol, iar în urma impactului violent, șoferul vehiculului a rămas încarcerat. „La fața locului au fost trimise două ambulanțe SAJ, o ambulanță ISU și echipaje de la pompieri, toate coordonate de un medic. S-a acționat pentru descarcerarea victimei și apoi pentru resuscitarea acesteia”, au transmis, în prima fază, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
„La data de 4 aprilie 2024, ora 9:36, Poliția Municipiului Bârlad fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U.112, cu privire la producerea unui accident, în localitatea Simila, comuna Zorleni. Deplasați în temeiul sesizării, polițiștii Postului de Poliție Zorleni au stabilit că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Brăila, în timp ce transporta marfă pentru o societate comercială din localitatea Simila cu o autoutilitară înmatriculată în municipiul București, a intrat în curtea societății, acroșând un utilaj agricol, care se afla staționat. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav în zona gâtului de o componentă a utilajului agricol. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, unde, din nefericire, a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Ajuns la spital, bărbatul a fost diagnosticat preliminar cu șoc hemoragic și stop cardiorespirator, iar pentru că starea victimei era una foarte gravă a fost solicitat un elicopter SMURD. Din păcate, medicii au constat apoi că nu mai pot face nimic pentru el.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident sunt acum efectuate de reprezentanții instituțiilor abilitate.










