Consumatorii casnici din întreg Bârladul vor rămâne, mâine, 10 mai, fără apă potabilă la robinete. Într-un comunicat transmis de SC Aquavas SA Vaslui – Filiala Bârlad se precizează că, în intervalul orar 9.00-14.00, va fi sistată furnizarea apei potabile în tot orașul. De această dată, conducerea instituției precizează că oprirea furnizării apei are la bază două motive.
Primul este efectuarea unor lucrări de branșament la rețeaua de apă a unei societăți comerciale pe Bulevardul Epureanu, iar al doilea este remedierea avariei provocate în urma lucrărilor de execuție a rețelei de canalizare de către SC Motris SRL, la intersecția Bulevardului Republicii cu strada Suceava (zona blocului M4), precum și pe Bulevardul Republicii, în fața Restaurantului Paradis.
Pentru locuitorii care vor fi deranjați de faptul că robinetele vor fi uscate timp de cinci ore, Aquavas a pus la dispoziție numărul de telefon 0235/419.901, al dispeceratului Uzinei de Apă, la care oamenii pot suna și depune eventuale reclamații și sesizări.










