Ieri, Judectoria Vaslui a emis mandat de arestare preventiv pentru o perioad de 29 zile pe numele lui Daniel A., de 37 ani, din orasul Negresti, brbatul fiind cercetat pentru svrsirea infractiunii de tlhrie comis asupra unui btrn n vrst de 85 ani.
n fapt, n seara de 29 noiembrie, Daniel A. se afla n locuinta bunicii sale din localitatea Cznesti, fiind sub influenta buturilor alcoolice. La locuinta btrnei a venit n vizit Mihai C., de 85 ani, din comuna Rebricea, care avea asupra lui o sacos cu bunuri alimentare. Daniel A. l-a servit pe btrn cu un pahar de vin, iar la un moment dat, profitnd de faptul c btrna a prsit ncperea, i-a solicitat acestuia banii pe care i avea asupra lui. Deoarece btrnul nu a reactionat la cele solicitate de el, Daniel A. l-a controlat prin buzunare gsind suma de 47 lei pe care si-a nsusit-o, a se precizeaz ntr-un comunicat remis de IPJ Vaslui. Totodat, dup ce a luat banii, tlharul l-a lovit pe btrn cu pumnul n zona fetei si a luat sacosa acestuia. Octogenarul a strigat dup ajutor, btrn a intervenit si a ncercat s ia sacosa din mna nepotului, ns aceasta s-a rupt, iar bunurile alimentare au czut. Btrna a intentionat s le strng, moment n care a fost mbrncit de nepot, care a luat toate bunurile si a prsit locuinta. Politistii orasului Negresti l-au retinut pe agresor pentru o perioad de 24 ore, brbatul fiind prezentat n fata instantei de judecat cu propunerea de arestare preventiv. n prezent, Daniel A., cunoscut cu antecendente penale, se afl n arestul Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui.










