Reprezentanții Primăriei Bârlad au anunțat luni, 20 septembrie, că lucrările la infrastructura rutieră din oraș ce sunt incluse în programul anual de întreținere a străzilor continuă într-un ritm alert. Spre exemplu, recent, a reînceput o nouă etapă de refacere a trotuarelor din oraș, fiind deja reabilitate trotuarele de pe un număr de zece străzi, însumând aproape 2.000 de metri liniari.

Astfel, trotuarele refăcute fie prin montaj de pavele fie prin covoare asfaltice sunt pe străzile Vasile Lupu, Stroe Belloescu, Ion Codrescu, Dâmboviței, Ion Luca Caragiale, Ioan Popescu, Ștefan cel Mare, Sfântul Ioan, Gheorghe Asachi și Bradului. Lucrările au fost executate de echipe de muncitori din cadrul SC LDP „Reiser” SA, firmă acționariată de Consiliul Local Bârlad.
„Starea jalnică în care aflau trotuarele de pe mai multe străzi din municipiu ne-a determinat să inițiem o nouă etapă de refacere a lor. Încă din 2019 am început astfel de lucrări și le-am continuat sistematic în special pe trotuarele cu trafic pietonal ridicat și foarte ridicat. Lucrările au fost realizate cu societatea Consiliului Local Bârlad. Numai în ultimii patru ani s-au reabilitat trotuare pe mai bine de 12 kilometri de străzi și asigurăm că refacerea și repararea lor va continua și anul viitor. Avem în atenție toate străzile cu probleme!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Potrivit acestuia, în zilele imediat următoare, lucrările de refacere a trotuarelor se vor extinde pe străzile Constantin Costache (cartier Deal) și Zimbrului (cartier Țuguiata).











