Vaccinarea anti COVID-19 în Vaslui, pe repede înainte

0

Din cele 23.546 de persoane vaccinate anti SARS-CoV-2 la nivelul județului Vaslui de la debutul campaniei naționale de imunizare, numai în cursul săptămânii trecute au fost imunizate aproape 20%, adică 4.400 de persoane. Cele mai multe au primit serurile Pfizer/BioNTech și Moderna la centrul de vaccinare amenajat la Sala de Sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, respectiv 1.032.

În județul Vaslui, campania de vaccinare împotriva COVID-19 a debutat pe 4 ianuarie, primii imunizați fiind medicii, asistenții medicali, infirmierii, brancardierii, îngrijitorii, etc. din cadrul spitalelor din Vaslui, Bârlad, Huși și Murgeni, dar și personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, ISU, CPU, UPU, etc.

Potrivit unei situații întocmite de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, care au centralizat datele din toate centrele de vaccinare din județ, de la debutul campaniei de vaccinare au fost imunizate în total 23.546 de persoane. Situația pe săptămâna 1 – 7 martie se prezintă în felul următor: în total, au fost imunizate 4.400 de persoane, din care 560 de persoane la rapel (au primit deja a doua doză a serului).

Potrivit datelor centralizate de DSP Vaslui pentru săptămâna trecută, distribuția pe centrele de vaccinare din județ este următoarea:

• Centrul Militar Județean Vaslui – 50 persoane;

• Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir Bârlad – 461 persoane;

• Centrul de Zi „Bucuria” Vaslui – 454;

• Spitalul Județean de Urgență Vaslui – 534 persoane;

• Clubul Pensionarilor Vaslui – 923 persoane;

• Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” Bârlad – 48 persoane;

• Sala de Sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad – 1.032 persoane;

• Sala de Sport din str. Alexandru Ioan Cuza nr. 12 Huși – 898 persoane.

„Programarea pentru vaccinare se face individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie / curant, cât și prin call center, la numărul unic 021/414.44.25. Pentru pacienții cu transplant sau aflați pe lista de așteptare pentru transplant prevăzuți în etapa a II-a de vaccinare, conform strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a emis o instrucțiune referitoare la prioritizarea vaccinării acestor pacienți, inclusiv a însoțitorilor / persoanelor care au aceeași adresă de domiciliu cu aceștia. Centrele de transplant întocmesc listele cu persoanele prioritare la vaccinare. Pacienții care sunt transplantați sau se află pe lista de așteptare pentru transplant pot declara pe proprie răspundere și datele persoanelor care locuiesc la același domiciliu, respectiv însoțitorii acestora, pentru a fi incluși pe lista celor care solicită vaccinarea. Persoanele respective se pot vaccina în centrul de vaccinare, fără a fi necesară o programare în platforma informatică, sens în care reprezentanții centrelor de transplant trebuie să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore înainte de data la care persoanele doresc să se vaccineze și să pună la dispoziție și lista nominală a celor care solicită vaccinarea”, au precizat reprezentanții DSP Vaslui.

„Recomandăm populației ca, la primele simptome de boală respiratorie cu debut brusc, să se adreseze medicului de familie pentru stabilirea măsurilor care trebuiesc luate și să se izoleze la domiciliu. Subliniem importanţa respectării cu stricteţe a recomandărilor Ministerului Sănătății și Direcției de Sănătate Publică Vaslui, în ceea ce priveşte regulile de prevenție: distanțarea socială, spălatul mâinilor și dezinfecția lor, portul măștii în spații închise și spații deschise. În cazul în care nu puteți lua legătura cu medicul de familie, sunați la numărul de urgență 112. Menționăm faptul că vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 (Rovaccinare: https://vaccinare-covid.gov.ro/)”, ne-a declarat Mihaela Vlada, directorul executiv al DSP Vaslui.