Autoritatile locale au facut un nou pas spre materializarea noului imobil ce va adoposti sectiile Boli Infectioase, Psihiatrie, Pneumologie I si Pneumologie II din cadrul Spitalului de Urgenta Elena Beldiman Barlad. Zilele trecute, a fost lansata licitatia publica pentru serviciile de proiectare si asistenta tehnica pentru respectivul obiectiv de investitii.

Pe data de 3 septembrie, Primaria Barlad, in calitate de autoritate contractanta, a publicat pe SICAP, noul portal pentru licitatiile online, anuntul privind contractarea de servicii de proiectare si asigurarea asistentei tehnice pentru obiectivul de investitii Construire corp nou la Spitalul Municipal de Urgenta Elena Beldiman Barlad. Este vorba despre un pavilion nou, in care urmeaza sa fie mutate sectiile Boli Infectioase, Pneumologie I si II si Psihiatrie, si care va fi construit pe terenul aflat intre Pavilionul Administrativ si Biserica Sfanta Ecaterina. Asa cum a fost aprobata de consilierii locali, investitia ar trebui sa fie realizata in 36 de luni, are o valoare de 65.102.240 lei cu TVA si presupune construirea unui imobil cu subsol, parter si patru etaje, urmand ca deasupra ultimului nivel sa fie amenajat un heliport, iar la subsol un adapost antiaerian. Insa, pana la constructia propriu-zisa, municipalitatea cauta firma specializata pe proiectare si consultanta tehnica, cu atat mai mult cu cat un imobil cu destinatia de spital este foarte diferit din toate punctele de vedere fata de unul care va servi drept bloc de locuinte ori cladire de birouri.
Serviciile ce fac obiectul contractului constau in actualizarea / intocmirea studiilor topografic si geotehnic, intocmirea intregii documentatii tehnico-economice care sa permita autorizarea si executia lucrarilor (intocmirea / actualizarea studiilor de teren, proiect tehnic pentru autorizarea executarii lucrarilor, inclusiv intocmirea documentatiei pentru obtinerea avizelor / acordurilor), intocmirea proiectului tehnic de executie, inclusiv detalii de executie si asigurarea verificarii documentatiei intocmite potrivit prevederilor legale plecand de la studiul de fezabilitate aprobat, precum si asigurarea asistentei tehnice pe perioada de atribuire a contractului de lucrari precum si pe perioada de executie pentru construirea unui corp de spital nou, avand un regim de inaltime subsol + parter + 4 etaje, cu o suprafata construita de circa 2.095 mp si o suprafata desfasurata totala de circa 12.570 mp, in vederea relocarii sectiilor de: – Pneumologie (50 paturi acuti, 50 paturi TBC adulti si 10 paturi copii), – Psihiatrie (75 paturi), – Boli Infectioase (59 paturi), – Neurologie (45 paturi), – Dermatologie (15 paturi), – Medicina Interna Cronici (25 paturi), – Oncologie (15 paturi), precum si Laborator BK, punct farmaceutic, punct radiologic, birou de internare, spitalizare de zi aferent sectiilor mentionate mai sus, se arata la rubrica descrierea achizitiei publice din anuntul de licitatie.
Valoarea contractului se ridica la suma de 1.515.000 lei fara TVA, bani alocati de la bugetul local. Termenul limita de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate este data de 9 octombrie, urmand ca, ulterior deschiderii ofertelor, adica pana pe 9 decembrie, acestea sa fie evaluate din punct de vedere tehnic si financiar. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – pret oferit de eventualele firme ce se vor inscrie. Odata desemnat un castigator ce va presta serviciile prevazute, contractul va fi incheiat pentru o perioada de 36 de luni.










