Liberalii vasluieni se pregatesc de alegeri

0

Dr. Nelu Tataru, presedintele Organizatiei Judetene PNL Vaslui, a anuntat ca in curand va incepe procedura de selectie a candidatilor la functia de primar la alegerile locale din iunie anul viitor. Pana atunci, continua curatenia din partid, nu mai putin de 5 primari care au pactizat cu adversarii politici fiind exclusi din PNL dupa alegerile europarlamentare.

La chiar prima sedinta a forurilor de conducere ale Organizatiei Judetene PNL Vaslui de dupa alegerile europarlamentare, primarii mai multor comune au fost exclusi din PNL, in locul lor urmand ca, la alegerile locale de anul viitor, sa fie desemnati pentru a candida alti reprezentanti ai partidului, oameni integri, care imbratiseaza si sustin cu adevarat valorile liberale, cum s-a exprimat dr. Nelu Tataru, presedintele Organizatiei Judetene PNL Vaslui. Acesta a nominalizat pe cei cinci primari disponibilizati imediat dupa alegerile europarlamentare din luna mai: Antoneta Butnaru, primarul comunei Arsura, Nicolae Nixon Ibanescu, primarul comunei Gherghesti, Alexandru Iacob, de la Perieni, Marius Ciocan, de la Pochidia, ultimul pe lista celor exclusi din partid fiind Ionut Ghiur, primarul comunei Vinderei. Chiar daca ei nuasi vor pierde functiile de primar, nu vor mai conta pe sprijinul nostru la viitoarele alegeri. Nici nu se putea altfel, pentru ca nu doar ca nu au mai depus munca pentru partidul care i-a adus in aceste functii, au mai si pactizat, unii pe fata, cume ste cazul primarilor de la Perieni si Pochidia, care, la alegerile europarlamentare, imparteau fluturasi ai altor partide politice, aflate la putere, ori, cazul primarului din Gherghesti, venea cu fanfara la intrunirile PSD. Cat despre primarita de la Arsura, ea nici nu a stiut, cred, niciodata, ce partid reprezinta!, a declarat presedintele Nelu Tataru. Acesta a anuntat ca in curand va incepe lupta pentru desemnarea candidatilor la viitoarele alegeri locale, candidati care vor fi implicati si vor conduce si campania electorala la alegerile prezidentiale din noiembrie in comunele si orasele respective.

In cea mai mare parte a UAT-urilor, avem deja candidati, primari, viceprimari sau presedinti ai organizatiilor locale. Acum, suntem in vacanta, insa, incepand din luna septembrie, se vor face niste sondaje de calibrare, pentru a decide asupra celor mai buni candidati, cu reale sanse de a castiga. Apoi, vom lua o decizie, iar cei nominalizati vor fi in primele randuri ale campaniei de la alegerile europarlamentare, capatand astfel si notorietate in fata electoratului. Cert este un lucru: avem in randurile noastre oameni capabili, care pot castiga alegerile locale in multe dintre UAT-urile vasluiene, a adaugat dr. Nelu Tataru.