„M-am uitat n mormnt si am vzut oase goale si am zis: oare cine este mpratul sau ostasul, bogatul sau sracul, dreptul sau pctosul… ” Sf. Ioan Damaschinul
Este reflectia biblic cu care Nicolae Ariton, autorul romanului ‘Cine a descoperit Europa’, isi incheie naratiunea sa, reflectie pe care si cititorul o incearc dup lectura crtii sale. Roman de factur nou, postmodern, va reusi s acopere in bun parte cerintele acestui curent literar care, desi fragmenteaz, disipeaz, secventializeaz ceea ce clasic insemna o povestire, se va impune in literatura ultimelor decenii. Autorul va reusi astfel s ptrund un univers pe care romanul clasic, dar mai ales din perioada romantic, il presupunea printr-o rigoare descriptiv extrem de elaborat si sistematizat, aproape didacticist, dar care pune la grea incercare rbdarea cititorului zilelor noastre. Chiar dac si in romanul lui Nicolae Ariton veti gsi aceeasi tendint descriptivist, ea se disipeaz totusi in elemente disparate, aparent fr legtur intre ele, care solicit o concentrare sustinut din partea cititorului pentru a nu pierde viziunea de ansamblu, sugestiv pentru un sat ‘cooperativizat si indoctrinat’ ce constituie cadrul in care se desfsoar actiunea romanului. Iat c eterna tentatie pentru viata rural si tranul roman rmane la fel de vie in literatura noastr, ca in vremea clasicilor care, desi in epoci diferite, au scris pagini memorabile ce subliniaz caracterul peren al culturii noastre tezaurizat in traditia si cultura rural. nsusi Eminescu, atunci cand a cunoscut adevrata fizionomie a tranului roman, ‘a fcut alegerea’ si inc una definitiv ‘in acea parte istoric a poporului de la tar, si nu din orase de unde se recruteaz jurnalistii, guvernantii si politicienii’, pentru c – mai zice Eminescu – ‘poporul istoric este compus inc pan azi din trani mici si mari si c odat ajuns la aceast convingere totul era hotrat pentru mine, era o datorie de a fi si a rmane in partea poporului istoric din care insumi fac parte si in contra pturii superpuse de venetici’. De altfel nume celebre ale literaturii noastre au incercat s dezlege enigma care-l face pe tran s rman atat de strans si credincios legat de pmant, familie si credint. nsusi notiunea de tran isi are sorgintea in cuvantul tar sau tarin, cu toat conotatia peiorativ pe care modernismul urban a incercat din totdeauna s i-o atribuie. Liviu Rebreanu, in celebrele sale romane ‘Ion’ si ‘Rscoala’, fundamenteaz intreaga filosofie existential trneasc pe dorinta imperativ de a avea pmant. Acest deziderat ddea continut si sens statutului de tran gospodar, ceea ce in ierarhia rural insemna totul. Aceast tint avea s motiveze si frmantrile trnesti din romanul ‘Descult’, al lui Zaharia Stancu. Marin Preda, la randul su, in monumentala sa lucrare ‘Morometii’, va surprinde o alt not caracteristic spatiului rural romanesc, care transcende imperativului de a avea pmant, anume familia, pentru care Ilie Moromete trieste cea mai cumplit dram a sa, pentru c el este un om al pmantului, al satului traditional si posed deopotriv intelepciunea omului simplu, magia cuvantului si energia naturii. Cci ‘randuiala lumii izvorste din intelepciunea lui Dumnezeu’ si ‘lumea e asa cum a lsato Dumnezeu, asa cum e ea s tane, are o randuial, nu vezi’ sunt meditatiile in cadrul crora isi va urma el viata. Si Mihail Sadoveanu, prin Ionut Jder (din ‘Fratii Jderi’) si Vitoria Lipan (din ‘Baltagul’) creeaz personaje monumentale prin moralitatea lor, prin credinta si determinarea lor, prin dragostea si devotamentul nemrginit fat de tarin, neam si familie. ‘Dac a intrat el pe cellalt tram, oi intra si eu dup dansul’ gandeste Vitoria in credinta ei neclintit, alimentat mai ales de visele ei care nu dau gres in privinta mortii sotului ei. Viata idilic a satului romanesc va lua sfarsit odat cu bolsevizarea Romaniei cand tranul roman, aliat al muncitorului reformator, trebuia s impart soarta acestuia, tindu-i-se rdcinile infipte de veacuri in bastina strbun. Venise momentul cand remarcabila fizionomie a tranului roman, creionat de Liviu Rebreanu in memorabilul su discurs de receptie la Academia Roman (din 29 mai 1940), trebuia s dispar. Este poate cel mai frumos omagiu adus celui care a insemnat continuitatea noastr pe aceste meleaguri si care s-ar putea rezuma in sapte trsturi, absolut semnificative, pe care Liviu Rebreanu le subliniaz cu toat convingerea. Sunt trsturi pe care comunismul trebuia s le distrug: 1. izvorul romanismului il constituie tranul roman; 2. in istoria noastr multimilenar tranul a fost si a rmas singura realitate permanent si inalterabil; 3. tranul nu pleac nici de voie, nici de nevoie, pentru c el n-are unde s-si mute srcia; 4. tranul nu este nici clas, nici breasl, nici functie, ci poporul insusi; 5. comunitatea de sange este si comunitatea de limb, al crei formator initial a fost si pe care Eminescu o va prelua, o va perfecta dandu-i culoare si frumusete; 6. Romania actual (din perioada interbelic, n.n.) este congruent cu Dacia de odinioar nu numai in privinta configuratiei geografice, ci si a configuratiei etnografice; 7. pan si credinta in Dumnezeu tranul roman a modelat-o dup chipul si asemnarea sa, in asa fel incat, prin increderea in divinitate s-a impcat cu sine insusi si s-a resemnat in fata greuttilor vietii si istoriei. Toate aceste trsturi, ce innobilau figura tranului roman, vor fi puternic zdruncinate in epoca comunist, aspecte surprinse cu miestrie de Dinu Sraru in romanul su ‘Niste trani’. Acest zdruncin va incepe prin confiscarea voalat a propriettii agricole (colectivizarea) si a mijloacelor de munc (animale si utilaje agricole), cu toat opozitia disperat a tranului de a-si pstra ‘petecul de pmant’ intrun context in care ‘intoarcerea devine imposibil’, de aici si dezrdcinarea care prinde contur in mediul rural. Dorinta naiv a lui Nit Lcean, abia intors de pe front, de a prelungi vechile randuieli, se lovesc de tot felul de piedici, unele de-a dreptul dramatice, dac ne referim la organele de fort ale timpului (Securitatea, n.n.), incat constat cu obid c ‘numai bou si tran s nu fii in tara asta’. Spre deosebire de tranul lui Dinu Sraru, tranul lui Nicolae Ariton nu mai pare s fie animat de idealul su de veacuri, acela de a avea cat mai mult pmant si a se lega trup si suflet de glia strmoseasc. El pare de data aceasta iremediabil desprtit de aceast cerint ancestral si chiar incorsetat intr-o form de colectivism sustinut de o doctrin total strin spiritului su, pe care nu o intelege, dar in care ajunge s se adapteze si chiar s se complac conform butadei ‘or fi ei destepti, dar nici noi nu suntem prosti’. Tema romanului este desigur la indemana autorului, el insusi fiu al locurilor pe care le descrie (Dnestii Vasluiului) unde si vede lumina zilei pe 20 august 1954, cand tocmai se urzea diabolicul plan al colectivizrii ce urma s aduc la conditia de muncitor agricol pe cel mai de ndejde aliat al clasei muncitoare, adic trnimea. n fapt, o dezmostenire care, conform doctrinei marxiste, urma s completeze egalitarismul social prin lichidarea propriettii de orice fel, in cazul de fat a propriettii agricole. Acestei dezmosteniri prin colectivizare avea s-i urmeze o alta, si mai dramatic, aceea a dezrdcinrii prin emigrarea ctre oras, in cadrul procesului de industrializare fortat la care a fost supus Romania acelor ani. Drama acestei etape autorul o trieste pe viu, ca om nscut, crescut si educat la tar si apoi ca invttor de tar in satele Botoaia si Rscani din comuna natal. Dup cativa ani de experient in educatie, va incerca si el tentatia emigrrii ctre oras (ca majoritatea constenilor si), in cutarea mirajului vietii urbane, incercand pe viu gloria construirii socialismului. Cei cativa ani petrecuti la Iasi vor insemna ins, pe lang altele, si punerea in valoare a talentului su literar in cadrul cenaclurilor ‘Ion Creang’ si ‘Junimea’, unde are prilejul s-si prezinte primele incercri literare sub form de proz scurt. Va reveni totusi la matc, la bastina sa, de data aceasta cu studii academice, acolo unde, din aluatul experientei rurale, va plsmui romanul de care vorbim astzi. De data aceasta ins, cu instrumentele scriitorului de vocatie, care a avut sansa s treac prin spiritul Junimii. Publicat in 2003 si republicat in 2017, la Editura TipoMoldova, in colectia ‘Romanul de azi’, romanul ‘Cine a descoperit Europa’ imbrac mai degrab haina postmodernismului, in care nu vei gsi o actiune care s fie urmrit pas cu pas ctre un deznodmant asteptat sau nu. n secvente aparent fr legtur intre ele, autorul prezint pan la cele mai mici detalii viata unei comunitti rurale ale crei origini se pierd in negura istoriei, consacrat doar de numele ei, Botoaia, si apartenenta la o zon geografic care are reputatia de a avea cea mai mare concentratie de academicieni pe kilometru ptrat, incepand cu marele Emil Racovit. nsusi titlul romanului, ce ar astepta o lmurire intre copertile sale, nu-si va gsi rspunsul, pentru c cel care nutreste speranta c va gsi o Europ descoperit de tranii dezmosteniti ai Botoaiei, ajunsi adevrati emigranti ctre oras, sau muncitori pauperi la umbra saivanelor si silozurilor ‘ceapeului’ (Cooperativa Agricol de Productie, cu prescurtarea C.A.P., n.n.), se inseal amarnic. Pentru oamenii din Botoaia, Europa apare doar ca o intrebare: ‘or fi bolovanii si acolo ca si pe aici?’ Rspunsul pare unul simplu pentru ei. Europa este aici si ea exist si prin noi, indiferent de aprecierile de ordin politic, geostrategic, economic si cultural, la mod astzi ca abordare in spatiul public si nu numai. Ba, mai mult, omul simplu de la tar nici nu incearc un rspuns; pentru el rspunsul este de la sine inteles. Botoaia cu imprejurimile ei, Dealul Ciotriei, Dealul Anii, Valea Chioaiei, Valea Ferestilor, Valea Vasluiului, Observatorul, impreun cu celelalte localitti ale comunei, fac parte dintotdeauna din Europa, care, in ciuda vicisitudinillor vremurilor, alctuiesc farmecul si pitorescul btranului continent. n cadrul acestor locuri pitoresti triesc dintotdeauna oamenii, multi dintre ei adevrate personaje de roman, cu apucturi si fizionomii particulare, cu atitudini si comportamente ce contureaz cu fidelitate spiritul si specificul locului. Personaje precum Boamb – nebunul satului, Chiorcea – negustorul satului, invttorul Cristea, Samoil – seful de ferm, Codobatur – presedintele ‘ceapeului’, Flondor – paznicul, Schiopul – paznicul iazului, baba Vitoria cu Mitran al ei, Rodina cu cei 11 copii ai si (prsit si a nimnui, dup ce toti copiii pleac la oras), Hristache si Alexa Dima, Buraga – noul sef de ferm, fiecare si toti la un loc, prin actiunile si povestile lor dau viat locurilor si fac deliciul lecturii. Chiar dac in simplitatea lor rareori reusesc s ptrund sensul lucrurilor, prin renuntarea glumeat la complicatii, nu lipsit de umor sau reflectii amare, dau farmec si consistent naratiunii.
– continuare n numrul viitor –
Valeriu Lupu, doctor n stiinte medicale
