ÎNVATAMÂNTUL
Rusia a aplicat cel mai nemilos sistem de deznationalizare, iar in cadrul acestuia, lipsa scolilor pentru celelalte nationalitãti era cea mai asprã mãsurã, prin interzicerea invãtãmantului in limba maternã. De aceea a fost firesc ca romanii basarabeni, cand au apãrut zorii libertãtii, in februarie 1917, sã-si doreascã cel mai mult o scoalã in limba lor, scoalã nationalã, culturã si limbã romaneascã. Indiferent de culoarea politicã, toti romanii dintre Prut si Nistru au cerut in mod unitar dezvoltarea unor scoli cu predare in limba maternã, precum si folosirea generalã a limbii noastre in bisericã, justitie, administratie. Basarabenii dintre Prut si Nistru, dar si romanii din Trasnistria, s-au strãduit, in primul rand, sã impunã o reorganizare generalã a invãtãmantului. Acest fapt a fost evident pe 10 aprilie 1917, la Chisinãu, cand s-a desfãsurat primul congres al corpului didactic, care a cerut o reorganizare generalã a invãtãmantului. La congres au participat reprezentanti ai invãtãtorilor si profesorilor, indiferent de nationalitate. Cei care vor insista, din nou, ca invãtãmantul sã se desfãsoare in limba maternã au fost tot moldovenii. În imprejurãrile respective, cadrele didactice de origine moldoveneascã s-au organizat in sensul impunerii in scoli a limbii materne a copiilor. În aceleasi circumstante s-a infintat o Asociatie a invãtãtorilor moldoveni din Basarabia, avandu-se grijã si de romanii de dincolo de Nistru, care intampinau cele mai mari probleme in perspectiva organizãrii scolilor nationale. Pe 25 si 28 mai 1917 au loc lucrãrile unui nou congres didactic, de data aceasta numai cu participarea invãtãtorilor moldoveni. Adunati in sala eparhialã din Chisinãu, acestia s-au concentrat asupra celor mai dureroase probleme ale scolii nationale, cele legate de limba de predare si de instruirea generalã a copiilor din Basarabia. S-a hotãrat, acum, sã se intervinã pe langã administratiile din provinciile invecinate, Podolia si Herton, ca sã fie deschise si acolo scoli nationale in satele romanesti. În acest context, s-a ridicat si o problemã deosebit de interesantã, o propunere adresatã organelor adminis – trative rusesti, si anume ca zonele populate de romani din provinciile Herton, Ovidiopol si Odessa sã fie alipite la Basarabia. Gradul de cunoastere al limbii si istoriei noastre era foarte slab, de aici nevoia unor cursuri si a unor manuale pentru cadrele didactice care simteau romaneste, dar nu puteau sã-si exprime sentimentele, ori chiar gandirea logicã, in aceasta limbã. De aici reactia unora dintre ei atunci cand militantul national Paul Gore li s-a adresat cu expresia ‘Frati romani’ – s-au auzit strigãte cã ‘Nu suntem romani, ci moldoveni’. Ei incã nu realizau faptul cã roman si moldovean inseamnã acelasi lucru, dar lipsa cunostintelor adecvate de istorie nu le permitea sã identifice adevãrul. De altfel, si astãzi apar confuzii, in presã in primul rand. Citim cu uimire expresii de genul ‘s-au intalnit 3 romani si vreo 4 moldoveni’ ceea ce este un nonsens. Ne punem intrebarea: atunci, Eminescu ce a fost? Roman sau moldovean? Anton Moraru si Ion Negrei insistã asupra acestei reactii, mirandu-se cã invãtãtorii nu stiau cã fiecare moldovean este roman, cã existã o istorie romanã si cã strãmosii lor au fost dacii si romanii. Lucrurile au trebuit sã fie luate de la inceput si sunt meritele unor patrioti romani din Basarabia ca sã impunã aceastã convingere a identitãtii dintre moldovean si roman. Probleme de genul acesta spuneam cã se ridicã si astãzi, dar nu din necunoastere, ci din rãutate intentionatã. În publicatii din Romania, chiar, se cultivã aceastã confuzie. Punctul de plecare al persistentei folosirii paralele si nejustificate a expresiilor roman si moldovean a fost insãsi denumirea contemporanã de Republica Moldova. Spre deosebire de noi, grecii, avand si ei o provincie numitã Macedonia, nu au permis actualei republici cu capitala la Skopie sã poarte aceastã denumire, ci sã se numeascã doar fosta republicã Yugoslavã Macedonia. Disputa continuã si in zilele noastre, pe bunã dreptate. Sã ne imaginãm cã un cetãtean cu o culturã medie, din Suedia sau Danemarca, se uitã pe o hartã, vede un stat moldovenesc, iar in Romania, o provincie care se cheama Moldova. El poate gandi, ca si Motzpan (promotor al Moldovenismului) cã romanii au ocupat o parte a statului independent Moldova. Problema trebuie sã- si gãseascã, desigur, o rezolvare. Congresul a luat hotãrari binevenite, in sensul stabilirii unui program de dezvoltare a scolilor nationale, adoptarea alfabetului latin si nationalizarea intregului proces de invãtãmant din Basarabia. În vara anului 1917, tot din initiativa Congresului invãtãtorilor si profesorilor moldoveni, se organizeazã o serie de cursuri. Cei care au redactat programul au fost patriotul basarabean Paul Gore si Onisifor Ghibu, ardeleanul care propaga consecvent ideile nationale in Basarabia. În primul rand, cursurile aveau in vedere studierea limbii, literaturii si istoriei romanilor, pentru ca adevãrurile legate de acestea sã fie transmise mai tarziu elevilor. La cursuri au predat persoane de mare influentã in cercurile patriotice, de exemplu Alexei Mateevici, Elena Alistar, o adevãratã doamnã a transformãrilor patriotice din Moldova, I. Frãtiman, Vasile Harea etc. Nu lipsea nici Onisifor Ghibu. La cursuri s-au inscris 418 cadre, inclusiv din Trasnistria. Între cursanti, insã, nu se aflau numai romani patrioti, ci si elemente strãine, dintre acei colonisti veniti din toate pãrtile Rusiei. Acestia, avand si sprijinul catorva basarabeni trãdãtori ai propriului neam, s-au organizat intr-un grup care a protestat in fata primãriei din Chisinãu, cerand ca sã nu le mai fie predatã limba romanã, sustinand cã nu au nevoie de ea. Mai multi fruntasi romani basarabeni au venit in fata lor si leau vorbit cu emotie despre dragostea pe care ar trebui sã o aibã pentru limba maternã si nu pentru rusa impusã de ocupanti. Un ostas le-a spus protestatarilor cã ‘dacã de la toamnã ne veti mai invãta ruseste, vã vom da afarã din sat’, iar in privinta alfabetului s-a subliniat: ‘Propuneti intai la evrei, iar dacã ei s-or uni sã invete ivritul (o formã de ebraicã modernã, limbã oficialã in Israel) cu buchii rusesti, vom invãta si noi, moldovenii, cu buchii rusesti.’ Sensul celor spuse mai sus era cã numai alfabetul latin se potriveste limbii romane si de aceea trebuie cultivat dupã ce a fost, mai intai, invãtat. La 1 septembrie, in scoalã, s-au introdus ca obiecte obligatorii Istoria romanilor, Limba si literatura romanã, Geografia, Ortografia si Muzica nationalã. ‘Sa aprobat crearea unei catedre de Limbã si literaturã romanã la universitatea din Odessa. Administratia guvernialã a alocat 900 de ruble pentru profesorii cu de la aceastã catedrã, care au trecut printr-un concurs riguros. Ion Nistor (din Cernãut) devenea profesor de Istorie a romanilor, iar Nicolae Bãnulescu (de la liceul militar din Iasi) profesor de limbã si literaturã.’ (Moraru si Negrei, op. cit., p. 51) Ion Stafi prezintã congresul invãtãtorilor, cel dintai, cu mai multã duritate. În primul rand, el sustine cã a fost condus direct sau din umbrã de cãtre rusi sovini. Este cazul sã explicãm acest termen, ca si pe altii inruditi. Termenul de ‘patriot’ se referã direct la iubirea de tarã, cel de ‘nationalist’ presupune cunoasterea profun – dã a istoriei si traditiilor neamului tãu si atasamentul fatã de acesta panã la sacrificul suprem, pe cand ‘sovinismul’ inseamnã exagerarea calitãtilor propriei nationalitãti si o atitudine de dusmãnie fatã de alte popoare. Asa s-au manifestat rusii care s-au aflat in conducerea primului congres si care au ajuns la concluzia cã ‘Limba moldove – nilor nu-i capabilã de nici o dezvoltare si moldovenii, dacã vor sã meargã inaintea, trebuie sã invete in limba rusã din clasa a IIIa incolo.’ Directorul invãtãmantului basara – bean, Ivan Sirobiatnicov, opunandu-se introducerii invãtãmantului in limba moldovenilor, sustinea cã moldovenii pe vremea sa erau niste samoed (canibali de un anumit fel, cuvantul rusesc insemnand a se manca pe sine insusi) care n-au in limba lor decat cateva sute de cuvinte. Era o caracterizare cu totul absurdã si, evident, extrem de dusmãnoasã a limbii noastre. Aceastã cale era aprobatã atat de guvernul provizoriu de la Petrograd, cat si de reprezentantii sãi din administratia provincialã a Basarabiei. Era o dovadã in plus cã nu se va putea ajunge vreodatã la rezolvarea problemei nationale din Basarabia in lumina acestor atitudini clar dusmãnoase. Caldul patriotism romanesc va invinge, insã, si scoala romaneascã din Basarabia va ajunge pe cea mai bunã cale posibilã. Cu totul alta a fost atmosfera la cel de-al doilea congres, cel al invãtãtorilor moldoveni. Pe langã cadrele didactice, trebuie sã subliniãm faptul cã aici au participat mai multi ofiteri si soldati moldoveni care luptaserã pe mai multe fronturi si care impãrtãsesc invãtãtorilor viziunea lor asupra scolii. Cãpitanul Simion Murafa spune cã, la mai multe intalniri, toti fratii moldoveni i-au spus: ‘Faceti tot ce-i bine pentru neam. Cand ne-om intoarce acasã, dorim ca sã-i gãsim pe copii nostri invãtand romaneste (Învãtãtorii bat din palme). Fãceti-vã datoria, fratilor, uniti-vã, astfel cã incepand cu toamna asta sã binecuvantati numele Domnului in dulcea noastrã limbã. Dacã te vei intoarce in Basarabia, sã spui acolo cã ne vom sti a ne face datoria si ne vom tine jurãmantul.’ Soldatul Ion Pãscãlutã spune si el: ‘Dupã cum am luptat panã acum, vom lupta si de aici inainte pentru visul cel mare al nostru: autonomia Basarabiei. În Basarabia autonomã, vrem ca invãtãmantul sã fie in limba noastrã.’ Cu totul impresionantã a fost cuvantarea lui Ion Codreanu, cel mai in varsts dintre participanti si care, pãstrand duhul limbii vorbite la tarã, transmite cele mai calde aprecieri: ‘De 100 de ani, noi am trãit in intuneric. Am strigat, ce e drept, din cand in cand: Luminã, luminã! Dar degeaba. Unii zic acum: ‘Moldoveanul nu vrea limbã moldoveneascã.’ Minciuni, soapte netrebnice. Cand eu le citeam si le talcuiam tãranilor programul Partidului National si le spuneam cã de acum incolo o sã-i invete pe copii lor moldoveneste, oamenii fãceau mãtãnii si se rugau: ‘Doamne, ajutã-le celor care ostenesc pentru aceasta…’ Eu sunt un om fãrã invãtãturã, n-am fost nici un ceas la scoalã. Dar stiu ce inseamnã limba mamei, cãci pentru dragostea ce i-o port am fost inchis la Varsava si la Kronstadt. Pentru noi, nu poate fi ceva mai sfant decat limba noastrã, decat limba moldoveneascã. M-a durut odinioarã cand cativa dintre dumneavoastrã l-au supãrat pe domnul Gore, spunandu-i cã limba noastrã nu e limba romaneascã. Apoi eu, fratilor, am citit prin fel de fel de cãrti si am cãutat sã vãd cine suntem noi. Si am aflat cã, intr-adevãr, noi suntem romani. Spuneti fãrã fricã, ori si unde, romani suntem, romani ne chemãm. Mergeti ca apostoli prin Basarabia. Sã avem cu totii un suflet si un grai, sã nu zicem cã ãsta-i preot, ãsta-i boier, asta-i tãran, ci sã zicem ãsta-i moldovean, frate de-al nostru, pe care trebuie sã-l ajut. Nu interesele de clasã sã ne mane, ci interesul national, care trebuie sã fie mai presus de orice.’ Fru – moasele cuvinte ale tãranului-soldat Ion Codreanu nu mai necesitã nici un co – mentariu. În incheiere, sã-l citãm pe preotul Alexei Mateevici, care preda la seminarul din Chisinãu, mobilizat ca duhovnic pe frontul roman: ‘Cu mahnire am vãzut, astãzi, cã intre dvs. nu toti sunt uniti asupra unei idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, altii, cei mai putini, romani. Ei bine, dacã ati luat asupra dumneavoastrã sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sã dati poporului idei adevãrate, altfel e fãrã rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, insã facem parte din vechiul grup al romanismului, asezat prin Romania, Bucovina si Transilvania. Fratii nostrii din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupã locurile in care trãiesc, ci-si zic romani. Asa trebuie sã facem si noi. Trebuie sã stim de unde ne tragem, cãci altfel suntem niste nenorociti rãtãciti. Trebuie sã stim cã suntem romani, strãnepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sã le-o spunem si copiilor si tuturor celor neluminati. Sã-i luminãm pe toti cu lumina dreaptã.’
Dan Ravaru
