Traditii de Halloweenul celtica

Halloweenul, sãrbãtoare de origine celticã, influentatã continuu de-a lungul secolelor de numeroase rituri si culturi, iar în zilele noastre preluatã de multe popoare din lumea occidentalã si Statele Unite ale Americii la începutul secolul al XIX-lea si sãrbãtoritã îndeobste în noaptea de 31 octombrie, desi în tãrile scandinave data sãrbãtorii poate fi în prima sâmbãtã din noiembrie.

Pe timpul Imperiul Roman, ziua de Halloween era de fapt Ziua Pomona, zeita fructelor si semintelor, sau în festivalul mortilor denumit Parentalia, iar la celti era festivalul Samhain considerat a fi „Anul Nou Celtic”si sfârsitul „jumãtãtii luminoase” a anului si începutul „jumãtãtii întunecate”. De Samhain era timpul când se fãceau provizii de iarnã si se tãiau animalele pentru a pãstra carnea peste iarnã. Focurile de tabãrã aprinse în interiorul cercului în care se tinea sfatul bãtrânilor jucau si ele un rol de purificare în aceastã festivitate. Toate celelalte focuri erau aprinse numai de la focul cel mare. Oasele animalelor tãiate erau si ele aruncate în foc pentru a fi purificate si trimise odatã cu fumul ridicat pentru îmbunarea zeilor. Se pãstrau doar cãpãtînile de la vite si cai, cãpãtîni ce se înfigeau în stâlpii portilor tot pentru efectul lor apotropaic. Uneori se aprindeau douã focuri unul lângã altul, iar oamenii si animalele treceau printre ele ca ritual de purificare. O transformare semnificativã a sãrbãtorii a încoltit o datã cu rãspândirea noii religii crestine în Europa. Astfel, în anul 835, Biserica Romano-Catolicã a notificat ziua de 1 noiembrie într-o sãrbãtoare crestinã, „All Hallows’ Even” în traducere, „Sãrbãtoarea Tuturor Sfintilor”, sãrbãtoare adoptatã si de crestinii de rit protestant. În Statele Unite ale Americii cu ocazia sãrbãtorii, copii mari si mici se mascheazã în vrãjitori, mumii sau alte personaje de groazã si colindã pe la case întrebând „Trick or Treat?” adicã „Pãcãlealã sau dulciuri?” ca o amenintare cã dacã nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsã. Vechii celti credeau cã granita dintre lumea aceasta si cea de dincolo se slãbeste în ziua de Samhain, permitînd spiritelor, bune sau rele, sã o traverseze. Strãmosii familiei erau onorati si invitati în casã, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se credea cã nevoia acerbã de a îndepãrta spiritele rele a dus la purtatul de costume si mãsti. Ei îndepãrtau spiritele demonice deghizându-se, ei însisi, în spirit rãu pentru a le evita. În Irlanda evului mediu, când Hallow’s Eve era mai încãrcat de credintele spirituale ale oamenilor se sculptau fete cât mai hidoase în napi luminati din interior cu lumânãri din seu de animal pentru a preveni apropierea spiritelor rele. Numele pe care aceste legume sculptate l-au cãpãtat, Jack O’Lantern, vine dintr-o legendã din folclorul irlandez. Aceasta este povestea Zgârcitului Jack. Se spune cã trãia undeva un fierar lenes si zgârcit nevoie mare pe nume Jack Blacksmith. Acesta prin viclesug l-ar fi pãcãlit pe diavol de douã ori. Întâia datã invitându-l la un pahar de bãuturã la cârciuma din sat. Jack, zgârcit fiind, nu a dorit sã îsi plãteascã bãutura, convingându-l pe Diavol sã se transforme într-o monedã pentru a plãti iar mai apoi sã-si reia forma lui initialã. Doar cã, dupã transformare, Jack s-a decis sã pãstreze acea monedã, punând-o în buzunar alãturi de o cruce din argint. Dupã un timp însã, Jack l-a eliberat pe Diavol cu conditia ca acesta sã nu îl deranjeze vreme de un an si sã nu îi ia sufletul în cazul în care fierarul moare. Dupã ce acel an a trecut, Jack a reusit sã îl mai pãcãleascã odatã pe Diavol, fãcându-l sã urce într-un un mãr si sculptând apoi o cruce în trunchiul copacului. Acesta l-a eliberat din nou pe cel rãu dupã ce i-a promis cã nu va veni dupã Jack timp de 10 ani. Dupã un timp însã, Jack Blacksmith si-a dat obstescul sfârsit, însã Dumnezeu nu a permis ca un asemenea om sã intre în Rai, iar prietenul pãcãlit de douã ori, Diavolul, nu putea sã îl primeascã în Iad, din cauzã cã îi fãcuse promisiunea lui Jack cã nu îi va lua sufletul. Totusi, Cel Rãu a hotãrât sã îl pedepseascã pe Jack, decapitându-l si fortîndu-l ca si pe vicleanul Sisif sã cutreiere lumea muritoare în fiecare noapte dându-i doar un cãrbune încins pentru a-i lumina calea. Jack a pus cãrbunele într-un nap sculptat de cãtre sãteni pe care l-a asezat pe umeri în locul capului luat de cãtre diavol si de-atunci îsi petrece noptile în neliniste si continuã miscare bãtând drumul permanent între Rai si Iad. Astfel si-a cãpãtat Jack Blacksmith porecla Jack O’Lantern o simplã prescurtare de la Jack of the Lantern datoritã localnicilor care îl vedeau cutreierând cu capul lui fãcut din nap. Astfel cã napii, dovlecii, cocenii de porumb, sperietorile de ciori si vrãjitoarele, elemente ale toamnei, sunt omniprezente iar casele sunt si ele decorate cu aceste simboluri. Printre alte imagini de Halloween se numãrã temele mortii, rãului si ocultului, monstrii legendari iar culorile obisnuite ale sãrbãtorii sunt invariabil, negru si portocaliu. Obiectele si simbolurile asociate Halloween-ului au avut o evolutie plinã de schimbãri spre modernism în timp. Dacã, în trecut, se foloseau felinare din napi pentru luminarea sufletelor din purgatoriu de Halloween în Irlanda si Scotia, imigrantii veniti în America de Nord au adus aceastã traditie celticã dar au folosit dovleacul indigen, legumã, care era mai usor accesibilã si mai mare, fiind mai usor de scobit decât napii. Traditia americanã de modelare a dovlecilor este atestatã de la 1837 si a fost asociatã initial cu vremea recoltei, nefiind specificã Halloween-ului decât spre sfârsitul secolului al XIX-lea. Fiind una dintre cele mai vechi sãrbãtori din lumea catolicã si protestantã Halloweenul este acum sãrbãtorit în foarte multe tãri de pe glob, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico, Scotia si Regatul Unit, iar ocazional în unele pãrti ale Australiei si Noua Zeelandã. În America de Nord si Canada îsi mentine cel mai înalt nivel de popularitate. În fiecare an, 65% dintre americani îsi decoreazã casele si birourile pentru Halloween. Procentul este depãsit doar de decoratiunile fãcute cu ocazia Crãciunului. Halloweenul este sãrbãtoarea în care sunt vândute cele mai multe bomboane si este a doua sãrbãtoare dupã Crãciun ca volum al vânzãrilor globale. În ultimii ani, Arhiepiscopia Romano-Catolicã din Boston a organizat o Sãrbãtoare a Sfintilor pentru Halloween. Multe dintre bisericile protestante contemporane vãd Halloweenul ca un moment de distractie pentru copii, ba chiar organizeazã serbãri în bisericile lor, iar copiii si pãrintii se pot costuma, juca jocuri primind bomboane. În Statele Unite este bine cunoscutã „micuta cutie portocalie” care pentru o perioadã de timp se distribuiau gratuit prin scoli si astfel copiii care mergeau la „colindat” strângeau bani, împreunã cu traditionalele dulciuri, de la cei care doreau sã doneze. Multi crestini nu atribuie vreo semnificatie negativã sãrbãtorii de Halloween, tratând-o ca pe un pretext pur laic pentru serbarea „ciudãteniilor imaginare” si pentru oferirea de bomboane. Festivitãtile de Halloween sunt obisnuite în scolile parohiale romano-catolice din America de Nord si din Irlanda. De fapt, Biserica Romano-Catolicã considerã cã Halloweenul ar avea o legãturã cu crestinismul. Cei mai multi crestini catolici si protestanti nu considerã cã traditia ar avea rãdãcini satanice în origine sau practicã si cã nu ar reprezenta o amenintare pentru viata spiritualã a copiilor: educarea despre moarte, precum si despre obiceiurile strãmosilor celti fiind, de fapt, o lectie de viatã valoroasã si o parte din patrimoniul enoriasilor lor. Halloweenul este însã complet incompatibil cu credinta crestinã ortodoxã datoritã originii sale pãgâne de Festival al Mortilor. Ortodocsii considerã cã în timpul vietii trebuie sã dobândeascã asemãnare cu Iisus Hristos si nu sã fie costumati în vampiri, demoni sau fantome. Si în România, tarã în proportie de 87% de rit ortodox, în prag de Halloween, copii dar si adulti crestini ortodocsi parcã au intrat în prizã. Serbeazã cu mare fast o sãrbãtoare catolicã si protestantã. Costume, prãjituri, desene si mãsti aplicate pe fatã, bineînteles toate importate din exteriorul tãrii cã „E mult mai cool”. Acesta a fost rãspunsul la întrebarea „De ce te-ai mascat?” adresatã unui elev de liceu mâzgãlit pe fatã gen d’Artagnan. Ce o fi cãutat personajul lui Alexandre Dumas tatãl în traditiile populare de Halloween este de neînteles. Sau un alt elev costumat în arab cu turban de o culoare îndoielnicã de alb pe cap si sarafan cu pretentie de negru? Un pic cam de mântuialã si deloc inspiratã costumatia. Dar mai rãu este ca atunci când lam întrebat pe liceanul în cauzã ce înseamnã pentru el „COOL” a îngãimat o bolborosealã de neînteles pentru mine dar poate destul de plauzibilã si de pertinentã pentru el, din care am înteles doar: „AICISA”, cã vorba românului: „Fiecare pasãre pe limba lui piere”. În traditia popularã din România existã un obicei asemãnãtor, Noaptea Sfântului Andrei, care este asociat cu aparitia strigoilor, cu farmecele de dragoste si ghicirea ursitului, de asemenea se poate „afla” dacã anul urmãtor va fi roditor. Sfântul Apostol Andrei este prãznuit pe 30 noiembrie. Dar despre aceastã sãrbãtoare autohtonã voi vorbi mai pe larg la timpul cuvenit. Dar noi românii (nu vorbesc despre toti) importãm obiceiuri strãine, fãrã a avea habar ce e cu ele, vorbim dupã ureche (sau cel putin copiem fraze) limba spaniolã, italianã, si altele din telenovele în „trend” cu aceleasi dezacoarde, pardon dezacorduri ca si în românã.”Tot ce zboarã poate ajunge în oalã dar nu tot ce zboarã se mãnâncã”, cum spune românul neaos. Sãrbãtorile pe care noi nu le avem, le importãm si ne mândrim cu ele… dar dacã tot ne mândrim cu ele, mãcar sã ne si documentãm. Astfel totul porneste din scoalã unde copii ar trebui sã înteleagã aceste lucruri. Sãrbãtoarea în sine a început în urmã cu peste 3.500 de ani încã de pe vremea vechilor celti cu mult înainte de aparitia crestinismului în Europa, credinta în vrãjitori, vrãjitoare si magie era larg rãspânditã. Era un festival de fertilitate, prin care se multumea spiritelor pentru recoltele bune din timpul anului. În jurul anului 1.500 î.Hr. druizii se aflau la putere în Occident. Ei formau o sectã de preoti, atât bãrbati cât si femei. Cruzimea si barbaria lor în magia pe care o practicau era rãsunãtoare. Erau sacrificati oameni, care erau biciuiti, torturati si agresati înainte de a fi ucisi; uneori, li se scoteau inimile chiar pe viu. Organele lor genitale erau tãiate si conservate… Uneori, erau jupuiti, iar pielea lor era folositã în diferite ritualuri. Druizii în aceastã zi sãrbãtoreau Anul Nou si respectau credinta cã la aceastã datã toate legile timpului si granitele spatiului erau desfiintate, permitînd astfel tuturor spiritelor sã se întoarcã printre cei vii. Fireste, cei vii nu doreau sã fie posedati, astfel cã în data de 31 octombrie toti celtii îsi stingeau focurile din casã, ca acestea sã devinã neatrãgãtoare pentru orice spirit ce ar dori sã sãlãsluiascã acolo. Se îmbrãcau în costume fantomatice si se plimbau prin sat fiind cât mai înspãimântãtori cu putintã pentru a alunga spiritele celor morti care se reîntorseserã printre ei. Iar toate aceste obiceiuri erau larg rãspândite în rândul popoarelor din Occident, astfel încât, chiar si dupã instaurarea crestinismului ca religie oficialã, obiceiurile barbare ale druizilor au rãmas în credinta popularã. În aceastã noapte pãgânã a Halloween-ului are loc sabatul vrãjitoarelor, în care se bea, se danseazã, se rostesc blesteme si vrãji, se organizeazã orgii, se oferã sacrificii animale si umane. Câinii si pisicile sunt cele mai sacrificate animale de Halloween. În comunitãtile rurale, nu este neobisnuit pentru tãrani si fermieri ca, a doua zi de Halloween, dimineata sã-si gãseascã schilodite animalele domestice în sacrificii ritualice. În aceste practici barbare, se crede cã se consumã fluidele animalelor mãcelãrite pentru a se ghici viitorul doar în anumite ritualuri si vrãji. Se crede cã în aceastã noapte vãlul care îi desparte pe cei vii de cei morti se subtiazã cel mai mult si cã profetiile sunt mai usor de prevãzut de cãtre ghicitorii în viitor. În timpuri de mult apuse se credea cã în noaptea de Halloween pe lângã fantome, spirite si zânele rele, vrãjitori si vrãjitoare, stafii, zombi, vampiri, vârcolaci, zgripturoaice si spiridusii se iveau din cealaltã lume alãturi de mortii care prind viatã si ies din mormintele lor, ca niste creaturi monstruoase ale noptii, cu trupuri hidoase si inumane, dorind cu ardoare sã ajungã la casele unde se gãsesc oameni. Cei vii încearcã sã se apere de aceste spirite rãtãcite, oferindu-le drept daruri fructe dulci si nuci. Dacã nu gãsesc aceste daruri, se vehicula ideea cã vietile celor ce nu au oferit nimic le vor fi luate de cãtre spiritele malefice. De fapt, prin aceastã legendã, cã mortii ar iesi din morminte, se urmãreste luarea în derâdere a credintei crestine ortodoxe în reînviere, prin obtinerea unui trup nemuritor. Alte tãri vestice de rit catolic si protestant au adoptat aceastã sãrbãtoare abia pe la sfârsitul secolului trecut, Japonia, Puerto Rico, în UK, Noua Zeelandã si, mai rar, în Australia. Si de ce nu si în România? Precum spune o veche zicalã autohtonã: „Nu se poate nunta fãrã sluta!”. Bãnuiesc cã tot o reminiscentã de la Darwin. Charles Darwin.

* Dan Horgan