Nu mai trebuie demonstrat in ce mãsurã astãzi, in era proliferãrii cancerigene a ‘informatiei’ (voi explica ghilimelele), ideile conduc lumea. Le mai spunem si manipulare si toatã lumea cautã sã se ‘vaccineze’ impotriva acestei boli. Nu-mi fac iluzii, nu cred cã existã vaccin, doar unii sunt mai vulnerabili, altii au ceva anticorpi. Noua ordine a politiei ideologice mondiale eliminã, de exemplu, pronumele de gen masculin sau feminin, in favoarea unuia ‘neutru’. Prostie, ar spune un om cu bun simt. Numai cã insusi bunul simt este incriminat cel mai abitir. El a fost eliminat din componenta umanului. Bunul simt iti spune cã existã, deosebiti, bãrbati si femei? Ideea la modã iti spune cã nu existã deosebire de gen. Ideologia aboleste insãsi biologia, si sexul devine ceva conventional, pe care ti-l alegi si il schimbi la fel cum iti alegi tinuta de dimineatã. Existã un fanatism bine atestat istoric al ‘ideii unice’ (‘teme-te de omul unei singure cãrti’, spunea Toma dùAquino) care a fãcut sute de milioane de victime. Acum, trãim in epoca postfanaticã a unui fanatism ‘open minds’. Adicã un fanatism lax, al acceptãrii a orice, in numele ‘deschiderii mintii’. Nu vã iluzionati, si acesta va face cel putin tot atatea victime. Ne spune bunul simt cã o familie este compusã (biologic) din tatã (sex masculin, penis), mamã (sex feminin, vagin) si copii rezultati in urma unui act sexual? De ce trebuie sã fac aceste precizãri ridicole? Pentru cã vine fanaticul ‘tolerantei’ (e oximoronul vremii noastre) si imi spune cã familia e orice altceva numai asta nu, cã ‘schema’ de mai sus e perimatã, retrogradã, fascistã, bigotã, medievalã etc. Iar dacã jocul genetic te-a dotat cu testicule sau cu sani, nu-i nimic, ãsta este un mic inconvenient care se poate schimba la fel de usor cum iti schimbi culoarea pãrului. Cã neo fanatismul ‘tolerant’ are o fundamentalã dimensiune politicã nu mai trebuie demonstrat aproape. Iatã, spre ilustrare, pe unul dintre siturile cele mai serioase de la noi, urmãtoarele afirmatii: ‘Or, tocmai de aceea, referendumul e un pericol si semnul unui esec politic: ordinea si pacea internã trebuie restaurate astfel incat sã nu se ajungã la alegeri atat de dureroase. Cãci referendumurile existã doar pentru acele situatii de urgentã, in care politicienii nu isi pot asuma singuri viitorul. Aceasta nu e o astfel de situatie si nici nu trebuie sã devinã una’. Dacã luãm de bunã teza democratului autor, Elvetia este o tarã esuatã politic, detestabilã pentru cã apeleazã insistent la referendumuri pe tot felul de subiecte, iar situatia familiei din Romania nu ar trebui decisã de populatie intr-o consultare publicã (au, ce treabã are populatia cu familia si cu sexul?), ci strict de cãtre politicienii nostri, adevãrate exemple de inteligentã, culturã, discernãmant, clarviziune si profesionalism, dupã cum bine stim. Este vorba, evident, in citatul nostru, nu am vrut sã precizez dinainte, de proiectatul referendum in chestiunea definirii corecte a familiei. Teza expusã de autor aratã in toatã nuditatea ei hidosenia fanatismului, care, sub voalul tolerantei isi ascunde anti-democratismul si propensiunea dictatorialã. Fraza de mai sus se poate traduce cam asa: voi, prostimea, e periculos sã decideti intr-o chestiune atat de complicatã cum e familia, asta o hotãram noi, elita auto decretatã cu minti deschise; voi nu aveti decat sã vã supuneti, sub pedeapsa de a fi (deocamdatã numai) ostracizati. E foarte ciudatã ura asta a sustinãtorilor democratiei impotriva referendumului, una dintre formele cele mai simple si clare ale acesteia. Am vãzut sãptãmana asta un filmulet de animatie cam pentru varsta 8-10 ani, despre dragostea dintre doi bãieti. Atentie, nu prietenia: hai, ne imprietenim si sã mergem sã batem mingea sau sã ne dãm cu rolele, ci dragostea, inimioara care (sãraca!) bate si e sfasiatã. Iatã cum, sub masca generoasã a tolerantei, se induc copiilor idei. ‘Cã voi egalitate, dar nu pentru cãtei’. Acum aproape douã veacuri, la inceputurile demo cratiei romanesti, fabulistul surprin – dea candid ambivalenta limbajului demagogic. Acum, la apusul democratiei, regãsim (de ce nu mã mir?) aceeasi stare. ‘Masele’ au devenit mult prea pericu – loase pentru democratie, ea trebuie lãsatã in seama ‘expertilor’, ‘tehnicienilor’, ‘specialistilor in comunicare’, cu alte cuvinte, ideologilor care proclamã unghiul sub care trebuie deschise mintile. Nu noi decidem, noi suntem prostimea, decid ei. Sofistic panã la marginile putintei, autorul citatului de la care am pornit aruncã in aer amenintarea unei sciziuni sociale grave dacã se face referendumul. Cu alte cuvinte: ori acceptati ce zicem noi, ori se lasã cu rãzboi civil. Cam asta inseamnã toleranta, asa cum o proclamã ‘mintile deschise’. Eu as prefera minti cu discernãmant…
Cristian Craciun
