„Dac nu vom gsi un etalon valoric cu care s ierarhizm pretuirea pe care o acordm altora si nou, lumea nu va putea face altceva dect s continue a se scufunda n haos.” – Grigore. T. Popa
Unul din etaloanele valorice ale umanittii este, fr indoial, familia. Din nefericire, in timpurile noastre, familia a ajuns teren de disput intro societate in care irationalul pare s castige teren, prin profesarea unor aberatii care nu rareori pot fi definite ca fiind contra naturii. Formulri de tipul: ‘genul (feminin sau masculin, n.n.) nu mai este un dat biologic, ci este un construct social, prin care esti genul in care te identifici c esti, genul pe care ti-l asumi din punct de vedere social ca rol’, par de-a dreptul halucinante pentru un om normal. Cum era si firesc, preluarea si dezvoltarea acestor aberatii nu puteau s nu starneasc reactii din partea majorittii tcute, creia i se asociaz, ca de obicei in momente grele, Biserica noastr strmoseasc si, in general, lumea crestin. Iat de ce o reluare a ceea ce este esential in relatia de cuplu si fundamental in definirea familiei se vdeste mai necesar ca niciodat. n evolutia societtii omenesti, familia a constituit din totdeauna structura in jurul creia s-a format si s-a mentinut cadrul dezvoltrii sociale a neamului in particular si, intr-un sens mai larg, a natiunilor si popoarelor. Definit ca microstructur social bazat pe unirea voluntar a doi parteneri de sex opus, brbat si femeie (unire care are la baz puternice resorturi biologice), prin modul cum se organizeaz (mai ales dup aparitia copiilor), familia va constitui modelul organizrii sociale pentru simplul fapt c in sanul ei a aprut o ierarhizare si o distributie foarte precis a functiunilor, aspecte ce se vor regsi ulterior in modul de organizare si functionare a structurilor societtii. Notiunea de familie, in esenta ei, indiferent dac este dup modelul paterfamilias sau materfamilias, depseste cu mult cadrul strict al coabitrii dintre cei doi soti, ea presupunand automat si o implinire in timp prin copiii care in mod obisnuit rezult din aceast coabitare. Prin urmare, extensia familiei (mai ales prin aparitia copiilor) va determina o serie de tipuri de relatie care se creeaz in timp, astfel: pe linie direct, unde si legturile biologice sunt si cele mai puternice, aceste relatii se realizeaz prin copii, nepoti, strnepoti, ca si pe linie colateral prin: frati, surori, unchi, mtusi, nepoti si veri de diferite grade. Aceste legturi, chiar dac diminu semnificativ, se extind spre cea de a treia categorie de rudenie, asa zisele rude prin incuscrire: sot – sotie, socru – soacr, ginere – nor, cumnat – cumnat, cuscru – cuscr, tat vitreg – mam vitreg. Se adaug acestor trei categorii cea de a patra, asa zisele rude conventionale: nasi, fini, cumetri, care lrgesc si extind cadrul familial. Iat cum perimetrul familial prin extensie capt o dimensiune social din ce in ce mai larg, ceea ce a fcut ca in primele etape ale dezvoltrii societtii umane s constituie nucleul organizrii sociale prin formarea triburilor (neamurilor), gintilor, si apoi natiunilor, toate avand ca structur de baz familia. Ceea ce d valoare deosebit familiei, este faptul c este zona existential in care se realizeaz continuitatea vietii. ntr-adevr familia este locul unde se deruleaz dou evenimente cruciale pentru existenta individului si a unei societti date: nasterea eveniment strict familial care sporeste familia; si moartea care o descompleteaz si care, de asemenea, este un eveniment strict familial. Societatea ia act de aceste evenimente si ofer cadrul necesar desfsurrii lor, dar ele rman evenimente care se consum in familie si apartin doar familiei. Este si motivul pentru care familia a reprezentat de-a lungul vremurilor o entitate la granitele creia pan si legea se oprea. Dar s vedem care sunt resorturile intime care fac din familie o adevrat redut prin prisma istoriei. As recurge pentru inceput la definitia familiei din perspectiva biologic si social istoric. Asadar, din acest punct de vedere, familia s-ar putea defini ca o microcomunitate uman intemeiat prin cstorie, ce uneste cei doi soti de sex opus (brbat si femeie) si descendentii lor directi, prin relatii stranse de ordin biologic, economic, psihologic, spiritual si juridic. Dac primele patru (biologic, economic, psihologic si spiritual) sunt subordonate unor deziderate dincolo de ratiunea uman, ultimul aspect, si anume cel juridic, apartine socialului. De aici si atitudinea mereu schimbtoare din partea unor sisteme sociale, ideologii, doctrine, viziuni asupra viitorului, toate ins ca roade ale experientelor sociologice de-a lungul timpului si ca efecte ale ratiunii umane care, cel putin in privinta abordrii familiei din perspectiv social, s-au dovedit defectuoase. n acest context, nu este de mirare c pentru antinationalisti sau internationalisti (de regul oameni fr patrie), globalisti, sau diverse asociatii contra naturii, distrugerea familiei a fost si este o tint, pentru c ei stiu foarte bine c subminand familia, submineaz temelia unei natiuni si c astfel pot distruge natiunea inssi. Mai mult, politicile agresive de deznationalizare si asimilare fortat practicat de marile imperii, miscrile culturale care insoteau valurile migratoare (prezente si astzi) cum ar fi: panelenismul, panslavismul, pangermanismul, comunizarea omenirii din secolul al XX-lea a crei fatet actual este globalizarea sau mondializarea, au avut si au ca tint subminarea familiei indiferent prin ce mijloace: directe sau indirecte, vizibile sau voalate, scopul fiind mereu acelasi. Paradoxul timpurilor noastre const in faptul c tocmai lumea civilizat, lovit astzi de o adevrat criz demografic, este promotoarea acestor tendinte distructive prin incercarea de a redefini familia, cu alte cuvinte de a reinventa roata. Promotorii acestor ‘inovatii’ transmoderniste si transgenderiste fac abstractie de faptul c persistenta familiei in timp rezult tocmai din cele patru functii esentiale ale familiei, care se constituie in deziderate imediate sau pe termen lung, atat in evolutia omului ca individ, cat si a speciei sale ca entitate. O simpl privire asupra acestora ne va lmuri pe deplin de ce familia a fost de-a lungul timpului o adevrat redut impotriva vicisitudinilor vremurilor si a chezsie pentru supravietuirea neamurilor. Prima si cea mai important este functia de reproducere si perpetuare a speciei in virtutea finalittii pe care orice fiint vietuitoare, inclusiv specia uman, o are in destinul ei imanent. Oricat de emancipat ar fi o societate sau grup social, membrii acesteia nu se pot desprinde de aceast prioritate existential situat dincolo de ratiune ce tine de destin si predestinatie, iar negarea sau eludarea acestui adevr fundamental ar duce implicit la anihilarea societtii sau grupului social in cauz. Aici este locul s subliniem faptul c orice alt abordare a acestui adevr fundamental nu este decat un exercitiu intelectual generator de utopii existentiale, fr nici un suport in realitatea concret. nssi evolutia individual se indreapt ctre acest deziderat existential, ilustrat cum nu se poate mai bine, de pild, prin preocuparea adolescentului (varsta maturrii biologice) pentru realizarea sa in plan personal, varst la care existenta, cariera si intemeierea unei familii devine o dominant. Acest ultim aspect nu este in fapt decat o tendint natural, fireasc si chiar imperativ, bazat pe puternice resorturi biologice, indeosebi instinctuale, pentru c si omul, pan la urm, este tot o fiint vietuitoare. Celelalte trei functii ale familiei – producerea si acumularea mijloacelor de existent – necesare familiei pentru subzistent si dezvoltare, ceea ce face ca familia s aib un grad de independent, perspectiv de emancipare, si ierarhizare in contextul social in care trieste efectiv, functia de educatie si transmitere a experientei din generatie in generatie – in familie realizandu-se primii pasi in socializarea individului, controlul sfincterelor, insusirea limbii, traditiei si obiceiurilor, in sfarsit, armonizarea biologicului cu exigentele sociale odat cu dezvoltarea limbajului si comportamentului elementar (cei sapte ani de acas) si, nu in ultimul rand, protectia si solidaritatea de grup – functie care face din familie o structur social solid, in care resorturile biologice sunt extrem de puternice, confirmand vechea zical ‘sangele ap nu se face’. Dou aspecte esentiale se desprind din analiza celor patru functii: – primul aspect tine de latura biologic, care rmane constant dea lungul istoriei umane si const in procreerea si cresterea copiilor, deci a generatiei urmtoare. Orice tendint de subminare a familiei va afecta in primul rand latura biologic, deci rezerva demografic a unei natiuni. Concluzia este c o societate care nu concur la intemeierea si sustinerea familiei, in intelesul ei fundamental, se autocondamn. – al doilea aspect tine de latura social, de regul schimbtoare, care imbrac caracterul modului de trai si stilului de viat corespunztor unei societti date intr-o epoc dat. Sigur c aici se subsumeaz principiile morale, religioase, sistemul educational, tipul de economie si gradul de dezvoltare economic, cadrul jurisdictional si nu in ultimul rand perceptia individual si public cu privire la familie. Chiar dac sub aspect social perceptia familiei a suferit modificri in timp, determinate de gradul de cultur si civilizatie, de progresul tehnico- stiintific si implicit de progresul economico-social, latura biologic a rmas aceeasi de-a lungul timpului, ca o necesitate dincolo de ratiune. Or, aceast finalitate biologic pe care o presupune actul cstoriei, adic familia, are ca scop primordial nasterea si cresterea copiilor. Chiar dac am rezuma semnificatia familiei numai la atat, si tot am constata c ea atinge cotele maxime ale valorii, deoarece este modalitatea de a asigura vietii continuitatea si implicit transmiterea mesajului genetic generatiei viitoare, asigurandu-se astfel perenitatea unui neam. Asadar, prin actul de intemeiere a familiei, cstoria capt valoare de simbol cu intreaga conotatie spiritual, social si biologic pe care o poart. Si aceasta cu atat mai mult cu cat actul cstoriei corespunde momentului de maturitate in evolutia fiintei umane. n ‘Viata de om’ (sintagm care rezum timpul biotic, cu alte cuvinte existenta pmantean a individului), maturitatea si cstoria reprezint apogeul tripticului existential (copilria, maturitatea si btranetea), in care se regseste rostul biologic al fiecrei fiinte umane pe parcursul existentei sale pmantene. Pentru c, prin prisma familiei, acestui triptic i se suprapune un alt triptic, existential de data aceasta: nastere – cstorie – moarte, in care cstoria, ca moment crucial in existenta individului, devine pasul necesar pe care orice individ (brbat sau femeie) il face pentru a-si implini destinul su si al speciei sale. Nu este de mirare c de-a lungul istoriei familia ca institutie a fost aproape constant vexat si pus in pericol de anumite doctrine si ideologii, mai ales acelea care-si propuneau crearea omului nou, fie ea fascist, nazist, comunist si, astzi, globalist. Mijloacele cele mai uzitate au fost agresiunea material si in egal msur subminarea moral prin tot felul de abordri prin care se pare c societatea de astzi exceleaz. Este locul s subliniem faptul c religia, indeosebi crestinismul, a fost de la inceputurile sale si rmane si astzi sprijinul cel mai solid si eficient pentru familie, pentru c a ridicat cstoria la rang de tain (una din cele sapte taine ale ortodoxiei), cu un ritual si ceremonial cu adanci semnificatii morale, spirituale si sociale. Pentru crestinism, familia este binecuvantat de Dumnezeu, pentru c prin ea se pstreaz si perpetueaz harul si duhul de viat. Nici Biserica Crestin nu a fost scutit de vexatiuni in misiunea ei de a incuraja si proteja familia. Procesul avea s inceap odat cu Renasterea si Reforma (secolele al XV-lea si al XVI-lea) in spatiul Europei occidentale si avea s devin evident odat cu aparitia societtilor capitaliste si industriale, indeosebi in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea in acelasi spatiu, ca apoi s se generalizeze. Pe de alt parte, este adevrat c reducerea dependentei vietii de familie fat de economia domestic, posibilittile incomparabil mai mari astzi de a-si procura mijloacele de existent necesare familiei, participarea efectiv a femeii la viata economic si social in spatiul extrafamilial, puternic influentate de miscarea feminist si ideologiile liberale, au schimbat profund raporturile si distributia sarcinilor in cadrul grupului domestic pe care il formeaz familia. Secularizarea si laicizarea statelor nationale incepute in secolul al XIXlea si finalizate in secolul al XX-lea, doctrinele liberale, miscrile feministe ca si ‘revolutia sexual’ dup 1960, aveau s zdruncine semnificativ statutul social al familiei, dar si rolul bisericii in viata de familie, ajungandu-se ca astzi unirea celor doi parteneri s se transforme dintro relatie contractual intr-o reuniune consensual, in cadrul creia partenerii pot fi si de acelasi sex. n pofida acestor tendinte si vexatiuni, familia traditional, ca entitate social consacrat istoric, rmane un deziderat biologic si social pentru orice individ, comunitate sau grup social, indiferent de mrime sau grad de emancipare, pentru c in ea se regseste si se implineste. Prin urmare familia trebuie sprijinit prin toate mijloacele, afirmatie motivat mai ales prin faptul c asigur armonia si echilibrul social si, chiar mai important, perspectiva demografic a respectivelor comunitti si grupuri sociale. De asemenea, ofer cadrul ideal pentru socializarea fiintei umane, a perpeturii traditiei si culturii specifice, in sfarsit contribuie decisiv la mentinerea coeziunii etnice si nationale. Fat de aceste imperative existentiale ale fiintei umane, ce pot reprezenta pretentiile miscrilor de emancipare sexual din zilele noastre mai mult decat o reeditare jalnic a Sodomei si Gomorei din textele biblice? Ceea ce astzi se doreste prin activitatea ‘Coalitiei pentru Familie’ si platforma ei de sprijin ‘mpreun’ este tocmai mentinerea familiei in cadrul definitiei si statutului ei atestat si consacrat istoric, ca valoare fundamental si imuabil a umanittii, in care generatiile care se succed s se regseasc in spiritul si traditia crestin. Prin votul nostru la referendum pentru familia traditional, s ne alturm Bisericii noastre care din totdeauna a ocrotit si binecuvantat unirea dintre brbat si femeie in spiritul moralei si dragostei crestine.
Valeriu Lupu – doctor n stiinte medicale










