Dupã aproape o orã de la anuntarea disparitiei prin apelul unic de urgentã 112, un copil de 10 ani, dispãrut vineri seara, în Grãdina Publicã din Bârlad, a fost gãsit de o patrulã a Politiei municipiului Bârlad. Copilul plecase de lângã mama sa si, într-o clipã de neatentie, s-a fãcut nevãzut iar de atunci nimeni nu a mai stiut de el. Mama a intrat în panicã, mai ales cã minorul suferã de autism, iar dupã câteva minute bune de cãutãri, a alertat autoritãtile, care au format echipaje de cãutare, coordonate de prefectul Eduard-Andrei Popica. Minorul a fost gãsit de o patrulã a Politiei Bârlad în Pãdurea Cotul Negru, din apropierea Grãdinii Publice Bârlad. Agentul sef adjunct Petru Chirilã si agentul Costel Chiper l-au condus pe copil la sediul politiei, unde a fost predat pãrintilor. Tot vineri searã, pe DE 581, în apropiere de Pensiunea Mira, au fost gãsiti alti doi minori, de 10 ani, respectiv 12 ani, care erau neînsotiti. Luati la întrebãri de oamenii legii, copiii au spus cã sunt din Vaslui. În prezent, politistii efectueazã cercetãri, pentru a vedea cu exactitate situatia celor doi minori.










